Acum cateva zeci de ani toti medicii erau numiti doctori. Asa se spunea atunci: ma duc la doctor, am intrebat un doctor si exemplele pot continua. Mie mi se parea normal, tuturor ni se parea normal. Cand auzeam la Telejurnal despre tovarasa academician doctor inginer Elena Ceausescu, in mintea mea de copil credeam ca meseria de baza este chiar medicina. Acum este sigur faptul ca ma inselam in privinta ei.
Dupa vreo treizeci de ani trecuti de acum treizeci de ani nu mi se mai pare corect si normal ca unui medic sa i se spuna doctor pentru ca au aparut foarte multi doctori, adica foarte multi posesori de titlu academic, asta datorita in mare masura unor Oprea, unor facultati obscure din Republica Moldova, unor facultati la fel de obsure din Serbia sau, mai nou, din Kosovo si datorita unor facultati si mai obscure din Romania.
Au aparut acum cateva zile stiri despre deja celebrul medic italian Matteo Politi, care lucra intru infrumusetarea romanilor si romancelor si intru imbogatirea proprie. Tot acum ceva zile am vazut cateva stiri despre o asa numita doctorita, care nu luase nici examenul de capacitate, adica nu reusise sa treaca in clasa a noua (nu scriu cu I si cu X ca sa inteleaga si dansa), si care asista si ajuta in operatii ginecologice.
Dupa ce stirile despre falsii doctori au fost rostogolite cateva zile, au aparut nenumarate glume cu alti doctori: Dr.Oetker , Dr.Agnea si lista ar putea continua cu Dr. Alban, Dr.Acula, Dr.Agobete si multi alti doctori, cel mai comun fiind Dr.Agos, pentru ca fiecare dintre noi l-am avut coleg de clasa sau vecin din cartier.
Ascultand atatea stiri despre falsi doctori, mi-am adus aminte de o intamplare cu doctori adevarati care au fost considerati falsi doctori.
In toti anii de facultate trebuia sa facem, in vacanta de vara, doua saptamani de practica, pentru a ne putea desavarsi in meseria de inginer. Atunci, ca si acum, studentii se descurcau. Eu aveam un prieten, el avea un frate mai mare care lucra la Administratia Canalelor Navigabile si faceam rost in fiecare an de o adeverinta care adeverea ca am facut practica la intreprinderea respectiva. Cred ca toti colegii mei gaseau solutii de acest fel, pentru ca nu-mi aduc aminte ca unul dintre ei sa spuna macar o poveste despre cum a decurs stagiul de practica. Lucrurile au mers asa pana cand am terminat anul patru de facultate si am fost obligati chiar sa facem practica. Am fost dusi, astia de la motoare, la INMT, adica Institutul National de Motoare Termice, un fel de NASA a motoarelor din Romania. Aveam ceva emotii, apoi s-au disipat aproape instantaneu cand am ajuns la institut si am vazut ca nu era nimic senzational. S-au laudat inginerii de acolo ca au facut o modificare epocala la un carburator de Aro si ca au reusit, in ultimii ani, sa modifice geometria unei galerii de admisie, tot la un Aro. Si gata? Da, astea au fost ultimele reusite al INMT.
Interesant era ca toti inginerii cercetatori de acolo erau oameni cu doctorat, asa ca ei intre ei se adresau cu “domnul doctor”.
Dupa terminarea facultatii fiecare am plecat care in orasele de bastina, care la noile locuri de munca din Bucuresti, cu dorinta de a ne afirma ca proaspeti ingineri. Cipi, un coleg de-al nostru, bucurestean si pasionat de motoare, a fost la INMT si a lasat o cerere de angajare care, surprinzator pentru noi toti dar mai surprinzator pentru el, a fost cu raspuns afirmativ, asa ca Cipi al nostru a inceput sa lucreze ca inginer la marele institut de motoare. Era un fel de liant intre doctori si muritorii de rand, adica maistri, soferi si alt personal tesa. Fiind cel mai tanar, era acceptat si de unii si de ceilalti. Doctorilor li se adresa cu “domnul doctor”, celorlalti cu apelativul mereu la moda “nea”. Un sofer mai in varsta, nea Mihai, proaspat angajat si el la INMT, incerca sa se bage in seama cu doctorii si, oricand avea ocazia, interevenea cu o intrebare de genul “domnu’ doctor, de cateva zile ma doare aici”. Domnul doctor raspundea ca orice inginer: de ce imi spui mie ce te doare, nea Mihai, ce treaba am eu cu durerile dumitale? Azi asa, maine asa, pana cand, cu ocazia sarbatoririi zilei de nastere a unui angajat al institutului, dupa cateva pahare de vin pe care le-a baut nea Mihai, acesta a spus, pentru prima oara cu voce tare, ceea ce il deranja: de cateva zile ma doare foarte tare spatele, am intrebat toti doctorii de aici ce ar trebui sa fac si nici unul nu mi-a spus nimic. Halal doctori. Mi-a spus o vecina asistenta ce pastile sa iau si dupa o zi nu am mai simtit nici o durere. Tot in seara aceea Cipi i-a spus lui nea Mihai cum stau lucrurile cu inginerii care au doctorate si, incepand din urmatoarea zi, nea Mihai s-a adresat tuturor doctorilor-ingineri din INMT cu mult mai simplul si mai usor de inteles “domnu’ inginer”.
