In urma cu cativa ani Liviu Pop, ministru al invatamantului la cea vreme, a scornit o vorba care a fost preluata de mai toti antenistii – ,,sa ni se spuna cu subiect si predicat”. A tot fost rostogolita vorba asta pe la toate televiziunile pana cand la moda a devenit o alta vorba – ,,sa ni se spuna cu nume si prenume”. Cand acesta constructie gramaticala era aproape sa isi piarda farmecul, Carmen Dan, ministrul justitiei din acea perioada, a rescornit-o si a devenit celebra pentru ,,sa ne spuna cu nume si pronume”.

Daca in perioada asta e greu sa scriu despre altceva in afara de coronavirus, am gasit un subiect despre care sa scriu si anume despre nume, fara pronume, si mai clar si mai concret despre numele meu.

In scoala primara am avut colegi cu nume foarte romanesti – Ceapa Liliana, Cocos Costel, Antica Gabriel, Pastravanu Mihaela – asa ca Spataru Dan nu mi se parea deloc altfel, mai ales ca in clasele primare atat tovarasa invatatoare cat si noi intre noi ne strigam pe numele mic. Apropo de nume si prenume, nu inteleg de ce cand e sfantul Stefan, sa spunem, il suni pe Stefan si ii urezi sa traiasca cu numele cand, mai corect ar fi sa ii urezi sa traiasca cu prenumele. Asadar, in scoala primara nu prea am avut probleme cu Dan Spataru.

In scoala gimnaziala eram chemati la tabla sau scosi la lectie de catre profesori dupa numele de familie dar intre colegi ne adresam dupa niste prescurtari inventate de noi: Dasca de la Dascalina, Marti de la Martinas, Peri de la Perifan, Dimo de la Dimoftache, Dimi de la Dimcica, Maricu de la Marinescu, Fuli de la Fulga, Spata de la Spataru, Costica de la Constantin si Zupu de la Zupu.

La finalul liceului deja ne spuneam pe numele mic, asa ca am devenit Danut, la fel cum Paul devenise Paulica si Vlad devenise Vladut. Au aparut si variatii pe aceasta tema atunci cand si numele, nu doar prenumele, au fost diminutivate: Adi Siea a devenit Siuta si pentru mine asa a si ramas.

In facultate doar profesorul de Rezistenta Materialelor mi-a spus o data ca mai bine ma apucam de cantat decat de facultate, nici acum nu intelg de ce pentru ca am reusit sa iau cinciul, dar de atat umor a fost el in stare la ora aia. Glume de genul asta aud si acum atunci cand, dupa ce ma prezint, aud pe un ton scazut, ca si cum cel din fata mea stie ca e o gluma rasuflata, un vers sau mai multe din vreun cantec de-al lui Dan Spataru, de obicei ,,drumurile noastre”. Reactionez ca de obicei, spunand ca gluma este senzationala si este prima data cand o aud. Dupa zambetul de pe fata interlocutorului imi dau seama imediat ca a inteles sarcasmul. Sau nu.

Problemele au aparut dupa terminarea facultatii, atunci cand am intrat in campul muncii, ca parca asa se spunea. Am lucrat in toti anii doar in service-uri auto asa ca prin natura meseriei m-am intersectat cu tot felul de oameni.

Eram intr-o zi la Omniasig sa incerc sa rezolv niste dosare de daune si am auzit cum un client se cearta cu seful de daune: si-au batut joc de masina mea, mi-au promis ca va fi gata miercuri si iata ca s-a facut vineri si eu nu pot sa-mi iau masina. A iesit seful de daune din birou, insotit de client si cand m-a vazut i s-a luminat fata si i-a spus clientului sa mearga la service si sa vorbeasca cu directorul de acolo, adica cu mine. Clientul a intrebat cu cine sa vorbeasca si i s-a spus sa intrebe de Dan Spataru, moment in care a luat foc si a spus ca lui nu ii arde de glume si ca va face reclamatie la ASF. A trebuit sa ii dau o carte de vizita ca sa il conving ca nimeni nu a facut misto de el.

O alta data eram in birou si urma sa semnez un contract cu cei de la Cristim. Trebuia sa mai intre un client care astepta la usa, asa ca intra doamna de la Cristim si se prezinta – Stela Popescu. Asa o chema pe Stela si asa se numeste si acum, stiu asta sigur. Ma prezint si eu – Dan Spataru, nu vad ca Stela nu inchisese usa dupa ce a intrat in birou dar imediat il vad pe client cum intra , isi ia dosarul de daune de pe biroul meu, duce mana la urechea dreapta si o roteste putin, dorind sa spuna ca a nimerit la nebuni, si pleaca. A trebuit sa plec dupa el si sa ii spun ca exact asa ma numesc si exact asa se intituleaza si Stela Popescu, ca sa nu creada omul ca a nimerit la psihiatrie.

Stiu cum s-a simtit pentru ca am patit-o si eu. A venit o fata cu o problema la masina, mi-a dat actele, am deschis comanda de lucru si m-am prezentat – Dan Spataru. A zambit, a luat actele si s-a prezentat si ea – Monica Anghel. In timp ce isi spunea numele a scos si buletinul si mi l-a aratat, cat sa nu am timp sa cred ca isi bate joc de mine.

Cu ceva vreme in urma stateam cu Misu, fostul Mihai Zupu din gimnaziu, la o bere si ii spuneam ca vreau sa scriu pe blog povestea asta, despre numele si prenumele meu si despre glumele care se pot face. Mi-a spus ca Spataru e un nume mai potrivit decat Zupu pentru ca, in gimnaziu, intr-un fel suna cand spunea Barbu, proful de mate care ne-a stricat adolescenta – Spataru la tabla si intr-un alt fel suna cand spunea Zupu la tabla. I-am dat dreptate.