De cateva zile urmaresc meciuri de handbal masculin, turneul final al campionatului european, gazduit de Suedia si Austria. Nu sunt deloc surprins ca echipa Romaniei nu este calificata, nimeni nu mai este surprins. La fel, cred ca nimeni nu este surprins ca s-a calificat la acest turneu final echipa Iugoslaviei, chiar toata: Serbia, Muntenegru, Bosnia – Hertegovina, Croatia si Macedonia. Nu numai ca s-au calificat toate, dar toate joaca handbal de calitate, inclusiv Macedonia de Nord, fosta Fosta Republica Yugoslava a Macedoniei. Sunt aproape convins ca daca ar exista si o Macedonie de Sud sau de orice al punct cardinal, si aceea s-ar califica, mai putin Romania. Am uitat de Kosovo. Cand va fi recunoscuta de Romania si de Serbia, atunci se va califica si ea la turnee finale, cred ca asa a fost intelegerea. Si fosta URSS este calificata, aproape toata, toata din punct de vedere handbalistic: Rusia, Belarus, Ucraina si a mai venit un bonus cu Letonia.

Au aparut nume noi in handbalul modern, si cand spun modern ma refer la handbalul din ultimii 30 de ani, de cand noi nu mai contam: Portugalia, Austria, Elvetia.

Cand eram copil si imi povestea taica-meu de Pele sau de Dumitrache sau de Dobrin mi se parea ca vorbeste de vremuri antice, insa aseara m-am trezit intr-o conversatia foarte placuta cu sotia mea despre ultima medalie masculina la handbal, cea de bronz obtinuta in 1990 la campionatul mondial, cand tribunele erau pline cu celebrele steaguri gaurite, cand Romania batea tot in grupa B, apoi batea Franta si Suedia in grupa principala, cand batea Iugoslavia in semifinala dupa ce daduse o lectie mondiala despre jocul cu pivotul. Daca pe un copil din 1990 il intrebai pe ce post joaca in echipa de handbal a scolii sau a liceului si iti raspundea ca joaca pe postul de “mocanu”, toti stiau ca este pivot, devenise aproape eponim. Si gata, dupa 1990 steaua handbalului masculin romanesc a inceput sa apuna, ca sa folosesc un cliseu. In celebrul an 2020 nu mai suntem in stare sa obtinem macar un 20-20 decat cu Italia sau Cipru. Scuze, e o gluma deplasata, pe cei din Kosovo i-am batut in grupa de calificare.

Si cum in 1990 Romania invata pe altii jocul cu pivotul, in 2020 a aparut, de nicaieri parca, echipa Portugaliei care da o lectie deschisa despre ceea ce inseamna jocul cu pivotii. La fiecare atac scoate portarul si joaca cu un om in plus, adica cu doi pivoti; simplu, ar spune oricine, mai ales daca se uita cum Portugalia a descaltat marea echipa a Frantei si a batut Suedia la ea acasa la 10 goluri diferenta. Sigur nu e simplu si sigur nu e usor, pentru ca daca era, jucau toti asa. Si in acest timp jucatorii echipei noastre de handbal participa la acest turneu final din fata televizorului, poate cu o bere sau cu o punga cu seminte, ca asa e la meci.

Nu spun ca doar handbalistii participa la turnee finale de pe partea gresita a ecranului televizorului. Si la rugby se intampla la fel, la fotbal de cativa multi ani e la fel, baschet idem, volei identic, cam la toate sporturile de echipa si, poate cel mai de necrezut, la gimnastica feminina, despre care, la un moment dat, se credea ca a fost inventata chiar de sotia lui Burebista sau de nora lui Scorilo.

Acum mai bine de 10 ani, in Serbia, Muntenegru si Croatia, am vazut cum pe orice ochi de apa erau montate porti si copiii jucau polo, cam cum se juca la noi victoria pe vremuri. Copiilor le place sa faca sport, parintilor copiilor le place ca odraslele sa faca orice altceva: o meditatie pe saptamana la engleza, una la mate si una la romana inca din clasa a v-a, ca toti copiii din clasa fac, poate o ora de chitara daca e baiat, o ora de dans sau de balet daca e fetita, orice dar nu sport.

Daca in gimnaziu lipseste profa de romana sau de mate din cine stie ce motive este drama in clasa respectiva, dar daca nu se face ora de sport sau, mai mult, daca in locul orei de sport se face o recapitulare pentru teza la mate sau la romana, este totul ok. Nu imi aduc aminte ca in scoala generala sa nu fi facut vreo ora de sport, de desen sau de muzica sau sa fi fost inlocuita cu mate sau romana. Nu inteleg, chiar daca am mai scris despre asta, cum toti copiii de gimnaziu, chiar daca la saritura de pe loc sar maxim 50 cm, au nota 10 la sport, sa nu le strice media. Daca copilul nu poate sa alerge 50 m nici intr-o saptamana trebuie sa aiba nota 5 sau nota 4, pentru ca de aceea exista barem pentru nota la proba respectiva. Dar, chiar daca sunt profesori care dau note dupa barem, vin mamicile cu solutia romaneasca, sa nu le strice media copiilor: nu, nu ies cu ei la o alergare sau ii dau la atlestism sau la un sport de echipa, doamnele merg la medicul de familie si obtin, mai usor decat credem noi, o scutire de la ora sport. Si asa, doar de dragul a catorva sutimi la media generala pe gimnaziu, avem copii care nu doar ca nu stiu sau ca nu pot sa alerge 50 m, ci nu stiu sa mearga pe strada.

Acum cateva zile am vazut-o pe noua minstra a educatiei, insotita de o intreaga echipa de televiziune, cum o certa pe o invatatoare, care ridicase tonul la copii, ca era incaltata in cizme, in timp ce elevii erau in cipici. Nu a intrebat de ce pentru ca i se putea raspunde ca nu exista femeie de serviciu in scoala, ca nu exista paznic si ca poate intra oricine in clasa, cum a facut chiar doamna ministru, ca veceul este la 30 m de scoala si ca, daca ploua, copiii vin cu 100 kg de pamant pe incaltari direct in clasa de curs, ca nu au sala de sport si de aceea nu se face ora de sport, ca pe la tara nu exista profesori calificati pentru mate, romana, fizica, chimie, adica materii mai grele, de unde sa gasim profesori de sport calificati, ca copiii vin pe jos cate 5 km pentru ca masina scolii nu are motorina sau este stricata si nu se poate repara din lipsa de fonduri, pentru ca s-a dat posibilitatea ca in toate primariile sa se mareasca salariile si chiar s-au marit salariile si banii merg doar intr-acolo, si multe altele ar fi putut spune invatatoarea daca ar fi fost intrebata. Dar n-a fost.

E adevarat ca sistemul de invatamant este putred dar, chiar daca ma repet, parintii copiilor nostri suntem noi, adica chiar noi, si putem incerca sa ne schimbam noi copiii in bine, nu sa asteptam sa se reformeze, pentru nu stiu a cata oara, invatamantul din Romania. Si daca, in afara de mate, romana, limbi straine si programare, ca e ultima moda, ii convingem pe copiii nostri si pe profesorii lor sa faca macar ora de sport de la scoala, si daca ne facem timp si ii incurajam sa faca si sport de performanta, poate peste inca 30 de ani, care trec foarte repede, dupa cum am vazut pe pieile noastre, vom putea spune, la un viitor campionat de handbal, ca am reinventat jocul cu pivotii, cum a facut-o Portugalia anul acesta.

Si ca sa fie o incheiere trista, din punct de vedere sportiv mi se pare ca in locul gaurii de pe drapel nu am pus nimic si, din pacate, nici nu pare ca vom pune ceva in viitorul apropiat