Si acum spun si sustin ca anii de liceu au fost minunati si anii de facultate, mai putin sesiunile, au fost fabulosi. Spun asta cu mintea de acum si cu amintirile de acum. Cu toate astea acum o luna ne-am intalnit o mana de prieteni – toti fosti colegi de camin in perioada facultatii – la ziua unui prieten, si el fost coleg de camin in perioada facultatii si, din poveste in poveste, din bere in bere, din alta bere in alta bere, ne-am adus aminte si de lucruri mai putin fabuloase din anii fabulosi, mai putin sesiunile, ai facultatii.
Divaghez putin spunand ca exista hoti de tablouri si hoti de buzunare, toti fiind hoti. Exista hoti de bijuterii si hoti de electronice, hoti de carduri si hoti de identitati, hoti de animale si hoti de ce vreti voi, dar toti sunt hoti. La fel existau docheri care descarcau minereu sau zahar sau orez sau nisip sau ce vreti voi, dar toti erau docheri.
Cand ramaneam fara bani, si asta se intampla mai frecvent decat ne aducem acum aminte, aveam doua posibilitati: bisnita cu bilete de film la Patria si la Scala sau, surprinzator, munca bruta. Cum la Patria si la Scala nu mai aveam loc din anul I, cand bisnitarii profesionisti si-au dat seama ca noi luam bilete la jumatate de pret cu carnete de student si le vindeam la pret intreg, adica la pretul la care ei procurau biletele si ne-au eliminat din zonele respective, nu inainte ca unii dintre noi sa manance la propriu biletele nevandute, perspectiva financiara ne indica singurul drum, de care se ferea si se fereste toata lumea si in ziua de azi: munca bruta.
Aveam un coleg de facultate, Dan ( Dan Moldoveanu ii spuneam noi, sigur era de prin Moldova noastra, Dan sigur era prenumele, dar numele nu i l-am stiut niciodata pentru ca nu prea ne intersectam pe la cursuri, adica nici el nu dadea pe acolo, dar nici eu) care avea cam 1,90 m si cam 100 kg in viu, fara echipament de lucru. Acest Dan isi facuse o echipa de tineri studenti, echipa care a progresat foarte mult in logistica, cum s-ar spune acum, sau in descarcat sacii cu carca cum se spunea atunci. Eram niste docheri, dar mai cu staif, vorba bunica-mii. Venea Dan dimineata si batea mai devreme de ora 7.00 la fiecare la usa, isi facea echipa de 10 bucati de stahanovi si pleca la descarcat. Cel mai mult am dat jos, cu fizicul meu care cantarea 60 kg, 20 T de orez sau de zahar, pentru ca asta era marfa pe care o descarcam cu carca. Un prieten de-al meu avea un unchi care lucra sofer pe TIR in Constanta. Toata marfa pe care o descarcam noi din TIR in depozitele de la marginea Bucurestilor venea, de unde credeti voi, din Constanta. Cand tragea unchiul TIR-ul la descarcat se facea al nostru nevazut, ca sa nu se faca de ras in neam, toti stiind ca baiatul e la Bucuresti, la facultate, unde are toate conditiile, doar sa invete. Nu vreau sa mai continui cu detaliile, concluzia este ca bagam cam 20 T pe zi pentru vreo 20 – 30 $. Nu par multi bani acum dar atunci erau multi bani, asa incat pe locurile noastre de docheri politehnisti se bateau si altii: Nitu de la Medicina, Radu care terminase facultatea si preda deja prin Transporturi, Matei de la Cibernautica, Florinel de la Litere si alti pretendenti. Pentru ca era concurenta mare, cam doi pe loc, mai rau decat la admitere la unele facultati in prezent, in una din zile – datorita oboselii acumulate – nu am fost selectionati in prima echipa de docheri studenti, asa ca am trait cu dezamagirea de a nu participa la descarcare si, mai rau, de a nu putea vedea meciul nici macar din tribune.
Prietenul meu Matei, din Constanta, care avea un unchi sofer de TIR tot din Constanta, avea o prietena, actuala lui sotie, care lucra la o firma care importa si distribuia in Romania faimoasa Encyclopedia Britannica. La ora aia, adica prin 95 – 96, aceasta enciclopedie – toate cele aproximativ 40 de volume – costa in jur de 4000 de dolari americani, in conditiile in care un apartament cu 2 camere in Constanta era 8000. Encyclopedia Britannica era cumparata doar de baronii locali si de oameni ai sistemului imbogatiti peste noapte, de milionarii de carton care existau atunci, de proaspetii deputati si senatori si toti, dar absolut toti, isi comandau editia black – mai scumpa sau brown – mai ieftina, in functie de zugraveala sau de culoarea bibliotecii, pentru ca nici unul dintre proaspetii proprietari ai enciclopediei nu cred ca a deschis vreun volum.
In dimineata in care nu am prins prima echipa vine prietenul meu Matei – si el respins de catre selectionerul Dan – si ne propune noua, rezervelor de lux, urmatorul business: in vama la Baneasa a tras un TIR cu enciclopedii (stire pe surse, de la prietena lui), baietii care trebuiau sa descarce cartile nu s-au prezentat la munca asa ca ne revenea noua onoarea, in cazul in care am fi fost de acord, sa descarcam toate enciclopediile, sa le asezam intr-un depozit prin Dorobanti si sa incasam, la final, aprox 50 DM neimpozabili, la fel de neimpozabili ca toti banii care ne treceau prin maini sau printre degete. Eu am fost de acord, Bebe de acord, Matei – care devenise un fel de Dan Moldoveanu al cartilor – de acord, am mai batut la 2 usi si am facut echipa.
In cateva ore, cu experienta acumulata de la zecile de tone de zahar si de orez, am descarcat TIR-ul, am stivuit cartile si ne-am si intors in Regie unde, dupa ce am facut un dus, am iesit pe malul Dambovitei sa bem un sus. Am baut un suc, am fumat o tigara, am mai baut un suc pentru ca ne permiteam – aveam 50 DM in buzunarul de la spate al blugilor luati cu o saptamana inainte din banii de la descarcat orez – si am vazut ca apar baietii nostri, baietii care au prins primul 11 sau primul 10 sau primul 9, depinde de echipa pe care o forma selectionerul Dan Moldoveanu. Si cum se apropiau ei de camin, la fel cum ne apropiaseram si noi cu cateva zile inainte, adica sleiti de puteri, transpirati si cu respectul de sine aproape de adidasi, ii intampin eu cu traditionala intrebare: ce au descarcat baietii? Rapunsul: 17 T de caciula de orez, la arabi. Voi? Ati fost la cursuri? Nu. Am fost si noi la descarcat. Cum adica ati fost la descarcat? La ce? La carti, la Encyclopedia Britannica, dar ce stiti voi? Unii cu orezul, altii cu cultura.
