CUM L-AM INTALNIT PE DUMNEZEU

Acum cativa ani, imediat dupa revelion am fost in Fagaras cu cativa amici. Iesirea era de mult organizata, ne-am intalnit de cateva ori sa punem tara la cale. Pe 3 ianuarie, pe la 4 dimineata, am plecat, am imprumutat o masina de la un prieten, pentru ca asa am promis, ca vin eu cu masina. Aveam pe atunci o masina care consuma cel putin 11 litri de benzina la 100 km. Prietenul asta ne-a imprumutat o Dacia Logan pe benzina si pe gaz, ceea ce insemna ca ne va costa foarte putin combustibilul. Ce nu ne-a spus a fost ca masina era una cu care facea TAXI. Asa ca, pe la 4 dimineata, cand majoritatea populatiei dormea sau isi lingea ranile dupa revelion, noi, eu si Matei, eram in oras sa culegem montaniarzii. Cand l-am luat pe primul, Marius, a fost surprins sa vada masina de taxi. I-am spus ca nu am putut face rost de masina si nu am gasit alta solutie decat sa luam un taxi care, in urma negocierilor, ne va lua doar cateva sute de lei, deci nu va fi o problema. Dupa ce am lamurit-o cu mijlocul de transport, l-am luat si pe Andrei, eram deci 4 in taxi si am plecat spre Bucuresti, de unde trebuia sa il luam pe Serban. Pe autostrada soarelui a nins foarte tare, dar nu ne-am facut probleme, eram doar cu taxiul. In Bucuresti l-am luat pe Serban de pe langa Unirii, dar a fost o problema cu el, a trebuit sa mearga de urgenta la WC, pentru o treaba importanta. Stiu ca a fost la Mc, iar noi l-am asteptat in percarea din fata, cea rezervata taximetristilor. Nimeni nu ne-a spus nimic.

Dupa inca vreo 4 ore am ajuns la Avrig, de acolo am mai mers vreo jumatate de ora cu masina pana la Poiana Neamtului. Am mai stat la o tigara si de acolo in 2 ore am fost la Barcaciu.

Mie si lui Matei, prietenul meu din liceu, ni s-a parut ca ceva nu e in regula cu noi. Baietii erau foarte echipati: bocanci Mammut, coltari automati, foita Mammut, bluze Merino, totul ca la carte. A, am uitat, cagule speciale de munte, ochelari adevarati, supramanusi de firma, totul foarte organizat. Eu si cu Matei ziceai ca eram calatori in timp, veneam din urma cu 20 de ani. Aveam pantaloni de schi, geaca de schi, foarte groase, ochelari de strada, coltari manuali, cagula de spargatori de banci, ce mai, nu prea era locul nostru acolo.

Seara, la Barcaciu, am mancat ceva si am baut o tarie, apoi am dormit pana pe la 6 dimineata. Totul a parut ok, a fost cald, focul a ars pana toata noaptea. Am crezut ca asa va fi si seara urmatoare.

Urma sa mergem la Refugiul Scara, sa dormim o noapte, apoi sa ajungem, urmatoarea zi la lacul Caltun, dupa ce treceam custura saratii si varful Negoiu, dormeam o noapte la Caltun apoi ajungeam urmatoarea zi la Balea. Pe hartie totul parea frumos si usor de facut.

Am urcat vreo 2 ore, plecand de la 8.00. Drumul prin padure a fost incredibil de frumos. Ninsese cu o seara inainte, zapada era proaspata, curata, vremea foarte frumoasa. Noi eram veseli, nevoie mari. Am facut pauze foto, pauze de tigara, era totul sub control. Mie si lui Matei, din nou, ni se parea ca ceva nu e in regula. Dupa mai putin de o ora eram foarte transpirati. Credeam ca asa trebuie dar, cand ne uitam la ceilalti, vedeam ca ceva e gresit. La Barcaciu, in afara de cei din Constanta, a mai venit Dinu, constantean, 2 baieti din Drobeta si un baiat din Galati, totul programat si aranjat de Dinu pe Carpati.org. Eram gasca mare, toti baieti destepti, cu simtul umorului, nu avea de ce sau nu iasa o tura de neuitat.

Am urcat vreo 2 ore pana in creasta unde totul s-a schimbat. Am mai facut 4 ore pana la refugiu, dar pe o vreme care ne-a dat de gandit. A batut foarte tare vantul, am intepenit de frig pentru ca tocmai ce se racea transpiratia pe noi.

Baiatul din Galati si-a schimbat tricoul de doua ori, manusile de doua ori, cagula o data si asa mai departe. In sirul indian eu eram ultimul iar el penultimul. Cand se oprea el trebuia sa ma opresc si eu. Dupa ultima oprire, din cauza ninsorii si a vantului nu i-am mai vazut pe cei din fata. Urmele lor s-au acoperit in 5 minute, asa ca ne-am cam invartit jumatate de ora pana sa regasim drumul. Am ajuns intr-un final la refugiu. Era prima oara cand urma sa dormim in conditiile astea. Am mai stat la refugii si la cort, dar vara. Cand am vazut unde trebuia sa innoptam mi s-a pus un nod in gat. Am adunat un sac de zapada pe care baietii au topit-o si dupa vreo ora puteam sa bem un ceai fierbinte. Eu m-am bagat imbracat cum eram in sacul de dormit, despre care credeam ca e cel mai bun din lume. Cu o saptamana inainte dadusem pe el 300 lei si ma si laudam. Stiu ca l-am sunat pe Andrei si i-am spus despre noua achizitie si nu a parut foarte susrpins. Lui Matei i-am facut rost de un sac de la Silviu, un amic care avusese misiuni in Afganistan si care ne spusese ca a dormit in zapada in sacul asta si nu a simtit frigul. Dupa o ora de stat in sac inca nu ma incalzisem. Baietii pregatiti s-au schimbat, au pus pufoaice pe ei si se simteau bine. Am reusit sa beau un ceai fierbinte si m-am cocotat iar in patul suprapus in scaul de dormit, unde speram sa ma incalzesc. Geaca de schi se udase de la ninsoare, apoi inghetase de la vant si de la gerul de pe creasta, iar acum se dezgheta in sacul meu de dormit. De la -15 grade Celsius pe care le-am gasit in refugiu cand am ajuns, dupa de ce s-au fiert cativa litri de apa si dupa ce am mai respirat, teperatura a ajuns pe la -5, ceea ce parea ok. Din pacate doar parea.

Noaptea a fost ingrozitor de frig. Am adormit inghetat, ud, trist. A fost noaptea in care l-am aflat pe Dumnezeu. Nu s-a intamplat vreo epifanie, doar in mintea mea spuneam ca daca nu crap de frig si reusesc sa imi revad familia voi incepe sa cred. Eram convins ca imi voi tine promisiunea. Dimineata ne-am trezit in viata. Serban, care avea un super sac era suparat ca a dormit foarte prost din cauza ca a transpirat toata noaptea. Eu eram viu si asta conta cel mai mult. Matei era intepenit. S-a dovedit ca sacul care facuse Afganistanul era doar un numar de inventar.

Asa cum, brusc, l-am descoperit pe Dumnezeu, doar pe Dumnezeul meu, asa am inceput sa il uit cand baietii s-au hoatarat cu nu mai continuam spre Caltun, ci ne intoarcem la Barcaciu si de acolo mergem la Bran, unde Dinu are o casa si unde urma sa dormim o noapte.

Mi-am dat seama ca treaba cu credinta brusca nu e rea, am avut ceva de care sa ma agat, dar pentru urmatoarea tura eram hotarat sa investesc in echipament, lucru care, din pacate, nu s-a intamplat. De aceea, din cand in cand eu si Dumnezeul meu ne mai intersectam.

Am ajuns la pranz la Barcaciu, am mancat o ciorba fierbinte, in doua ore am ajuns la Poiana Neamtului, apoi, dupa ce ne-am luat haine civile am coborat in Avrig si de acolo ne-am oprit la Dinu, in Bran. Am facut un dus la Dinu, am mancat bine si am dormit incredibil de bine, chiar daca pe niste plapume intinse pe jos.

Urmatoarea seara am ajuns acasa, mi-am vazut sotia si copiii, i-am multumit lui Dumnezeu ca am scapat.

Nu I-am promis ca ne vom revedea, dar nici nu eram foarte sigur ca nu ne vom mai intalni vreodata.

1 thought on “CUM L-AM INTALNIT PE DUMNEZEU

  1. Mi-a provocat amintiri articolul asta.
    La 19 ani, a doua zi dupa terminarea bac-ului, 9 iulie 1992, am plecat cu o colega spre Fagaras.
    Ceva depresie dupa despartirea de amicul din acea vreme, hemoglobina 8g/dl (asta am facut-o la intoarcere, la recomandarea unui medic care a vazut ca sunt palida, in contextul in care de 2 ani nu mancam carne), rucsac de 28-29kg (echipate ca fetele, cu multe schimburi, inclusiv cu lighenas pentru igiena personala 🙂 )
    Am calatorit toata noaptea. Dimineata am ajuns in Avrig si am coborat niste trepte, la un izvor, sa ne umplem bidoanele cu apa. Am facut marea greseala sa ne dam rucsacii jos. Cand sa-i punem la loc, am cazut amandoua pe spate, doborate de oboseala si de greutatea rucsacilor si de… ras. Cred ca am ras vreo 15 minute si acum imi vine sa rad cand imi amintesc acea postura penibila.
    Intr-un final, ne-am urnit, pe jos, spre Poiana Neamtului. Iar imi vine sa rad. Cred ca va imaginati de ce.
    Totusi, Cel de Sus ne-a trimis un padurar cu un harb care s-a milostivit sa ne duca la cabana. Ne-am revarsat cu totul pe iarba si , dupa ce am mancat, ne-am propus sa purcedem spre Barcaciu, dupa o mica odihna. Si ne-am odihnit… pana seara :))). Vazand ca e groasa, am innoptat la Poiana Neamtului, in ideea de a mai manca ceva din bagaj pentru a-l usura. Ce sa mananci? Cu depresia, puteam sa mai rad de comicul situatiei, dar nu puteam sa manac.
    A doua zi, incepe urcusul. Aveam convingerea ca nu va fi cine stie ce, intrucat ne odihnisem. Aiurea! Faceam 3 pasi, un inspir profund, cu ridicare de rucsac sau sprijin de un copac pentru ca nu intra aerul in piept. Parca era traseu de vreo 2-3 ore. Noi l-am facut in multe. Am ajuns pe la amiaza.
    A treia zi: drumetie fara rucsac, cam pe la acelasi nivel, la o stana. Mici urcusuri si coborasuri. De mancat: PRANA :). Prietena manca, eu aveam dezgust numai cand o priveam. Dar n-am vrut sa o incurc, asa ca am facut tot ce a spus, ca un ucenic cuminte. Citisem in clasa a 6-a „Ningea peste rododendroni”, o carte cu peripetii din Fagaras si eram hotarata sa nu imi dezamagesc prietena, renuntand. Mai era si orgoliul: daca ea poate, eu de ce sa nu pot?
    Ziua a 4-a: spre Cabana Negoiu: urcat, cazat, admirat peisaje.
    Ziua a 5-a: au mai aparut niste tineri in zona. Bucurie mare: avem cu cine sa mergem mai departe spre Balea!!! 3 baieti si 3 fete, pe langa noi 2, deja era aglomerat.
    Ziua a 6-a: ploaie 🙁 . Asteptam , asteptam. Pe la 13 devine mai mocaneasca. Ne supunem majoritatii si plecam spre vf. Negoiu. Ajuns, nevazut mai nimic, din cauza paclei. Urmeaza strunga Dracului. De ce pe acolo? Pentru ca era cel mai scurt drum catre refugiul salvamont Caltun si ca sa nu ne apuce noaptea. La un moment dat , rasuna vestea: de aici trebuie sa coboram in rapel? Ce spui frate? Ce e ala rapel? Stati ca va aratam noi ! Explicatii… Ati vrut in Fagaras? Luati Fagaras cu varf si indesat! Privit, luat aminte , executat! Mie chiar incepe sa imi placa. Bine ca trebuie doar sa iti dai drumul, ca daca ar fi fost escalada, nu as fi avut cu ce. Eram o biata gaina sportiva. In sfarsit, cam pe innoptat, ajungem la refugiu. Cautam o buda in disperare si am gasit: 2 stanci pitite, cu o gaura intre ele . Pot sa spun ca a fost cel mai grozav mod de a-mi efectua nevoile fiziologice din intreaga existenta! Pe blana din refugiu, abia incapeau sa doarma 6, daramite 8? Cum necum, am reusit : toti pe stanga sau toti pe dreapta. Mai nasol era cand te intorceai de pe stg pe dr. Pe unul il apuca datul la rate. Gasise o slana si niste ceapa si s-a gandit sa profite de oferta. Dormi daca mai poti.
    Ziua 7: Dimineata, spalat pana la brau direct in lac. Si daca n-ai fi dormit 3 zile, tot te-ar fi trezit apa de cateva grade! Incepem urcusul pe creasta. De data asta avem noroc de soare. Privelisti la alegere. Ramanem mai in urma, cu unul dintre baieti, ca sa ne tihneasca peisajul. Poveste: el venise cu sora, care venise cu prietenul, care era cu inca un prieten si ambii erau fosti puscariasi. Brrr! Nu am mai intrebat pentru ce fusesera inchisi. Ne gandeam: bine ca nu stiu parintii nostri de rapel si de puscariasi! Deja parca zburam! Rucsacul nu prea scazuse in greutate, dar aproape ca nu il mai simteam. Si gata: de-a dura pe grohotis si ajungem la Balea, cu intentia de a face si vf. Moldoveanu. Cine mai era ca noi? Dar au inceput ploile. Acele ploi care par ca nu se mai opresc, asa ca am spus pas. Am plecat singura spre Constanta. Peste o zi, ma suna prietena si imi spune ca si ea s-a intors. La Balea inca ploua!
    Atunci mi-am zis, ca, daca am reusit sa ma tarasc ca omida pe munte si sa nu fiu strivita, mai am o sansa! In septembrie a fost admiterea si viata a luat o alta intorsatura. A propos, in sfarsit am inteles de ce NIHIL SINE DEO si la asta, m-a ajutat un pic si muntele!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *