Acum cativa ani, imediat dupa revelion am fost in Fagaras cu cativa amici. Iesirea era de mult organizata, ne-am intalnit de cateva ori sa punem tara la cale. Pe 3 ianuarie, pe la 4 dimineata, am plecat, am imprumutat o masina de la un prieten, pentru ca asa am promis, ca vin eu cu masina. Aveam pe atunci o masina care consuma cel putin 11 litri de benzina la 100 km. Prietenul asta ne-a imprumutat o Dacia Logan pe benzina si pe gaz, ceea ce insemna ca ne va costa foarte putin combustibilul. Ce nu ne-a spus a fost ca masina era una cu care facea TAXI. Asa ca, pe la 4 dimineata, cand majoritatea populatiei dormea sau isi lingea ranile dupa revelion, noi, eu si Matei, eram in oras sa culegem montaniarzii. Cand l-am luat pe primul, Marius, a fost surprins sa vada masina de taxi. I-am spus ca nu am putut face rost de masina si nu am gasit alta solutie decat sa luam un taxi care, in urma negocierilor, ne va lua doar cateva sute de lei, deci nu va fi o problema. Dupa ce am lamurit-o cu mijlocul de transport, l-am luat si pe Andrei, eram deci 4 in taxi si am plecat spre Bucuresti, de unde trebuia sa il luam pe Serban. Pe autostrada soarelui a nins foarte tare, dar nu ne-am facut probleme, eram doar cu taxiul. In Bucuresti l-am luat pe Serban de pe langa Unirii, dar a fost o problema cu el, a trebuit sa mearga de urgenta la WC, pentru o treaba importanta. Stiu ca a fost la Mc, iar noi l-am asteptat in percarea din fata, cea rezervata taximetristilor. Nimeni nu ne-a spus nimic.

Dupa inca vreo 4 ore am ajuns la Avrig, de acolo am mai mers vreo jumatate de ora cu masina pana la Poiana Neamtului. Am mai stat la o tigara si de acolo in 2 ore am fost la Barcaciu.

Mie si lui Matei, prietenul meu din liceu, ni s-a parut ca ceva nu e in regula cu noi. Baietii erau foarte echipati: bocanci Mammut, coltari automati, foita Mammut, bluze Merino, totul ca la carte. A, am uitat, cagule speciale de munte, ochelari adevarati, supramanusi de firma, totul foarte organizat. Eu si cu Matei ziceai ca eram calatori in timp, veneam din urma cu 20 de ani. Aveam pantaloni de schi, geaca de schi, foarte groase, ochelari de strada, coltari manuali, cagula de spargatori de banci, ce mai, nu prea era locul nostru acolo.

Seara, la Barcaciu, am mancat ceva si am baut o tarie, apoi am dormit pana pe la 6 dimineata. Totul a parut ok, a fost cald, focul a ars pana toata noaptea. Am crezut ca asa va fi si seara urmatoare.

Urma sa mergem la Refugiul Scara, sa dormim o noapte, apoi sa ajungem, urmatoarea zi la lacul Caltun, dupa ce treceam custura saratii si varful Negoiu, dormeam o noapte la Caltun apoi ajungeam urmatoarea zi la Balea. Pe hartie totul parea frumos si usor de facut.

Am urcat vreo 2 ore, plecand de la 8.00. Drumul prin padure a fost incredibil de frumos. Ninsese cu o seara inainte, zapada era proaspata, curata, vremea foarte frumoasa. Noi eram veseli, nevoie mari. Am facut pauze foto, pauze de tigara, era totul sub control. Mie si lui Matei, din nou, ni se parea ca ceva nu e in regula. Dupa mai putin de o ora eram foarte transpirati. Credeam ca asa trebuie dar, cand ne uitam la ceilalti, vedeam ca ceva e gresit. La Barcaciu, in afara de cei din Constanta, a mai venit Dinu, constantean, 2 baieti din Drobeta si un baiat din Galati, totul programat si aranjat de Dinu pe Carpati.org. Eram gasca mare, toti baieti destepti, cu simtul umorului, nu avea de ce sau nu iasa o tura de neuitat.

Am urcat vreo 2 ore pana in creasta unde totul s-a schimbat. Am mai facut 4 ore pana la refugiu, dar pe o vreme care ne-a dat de gandit. A batut foarte tare vantul, am intepenit de frig pentru ca tocmai ce se racea transpiratia pe noi.

Baiatul din Galati si-a schimbat tricoul de doua ori, manusile de doua ori, cagula o data si asa mai departe. In sirul indian eu eram ultimul iar el penultimul. Cand se oprea el trebuia sa ma opresc si eu. Dupa ultima oprire, din cauza ninsorii si a vantului nu i-am mai vazut pe cei din fata. Urmele lor s-au acoperit in 5 minute, asa ca ne-am cam invartit jumatate de ora pana sa regasim drumul. Am ajuns intr-un final la refugiu. Era prima oara cand urma sa dormim in conditiile astea. Am mai stat la refugii si la cort, dar vara. Cand am vazut unde trebuia sa innoptam mi s-a pus un nod in gat. Am adunat un sac de zapada pe care baietii au topit-o si dupa vreo ora puteam sa bem un ceai fierbinte. Eu m-am bagat imbracat cum eram in sacul de dormit, despre care credeam ca e cel mai bun din lume. Cu o saptamana inainte dadusem pe el 300 lei si ma si laudam. Stiu ca l-am sunat pe Andrei si i-am spus despre noua achizitie si nu a parut foarte susrpins. Lui Matei i-am facut rost de un sac de la Silviu, un amic care avusese misiuni in Afganistan si care ne spusese ca a dormit in zapada in sacul asta si nu a simtit frigul. Dupa o ora de stat in sac inca nu ma incalzisem. Baietii pregatiti s-au schimbat, au pus pufoaice pe ei si se simteau bine. Am reusit sa beau un ceai fierbinte si m-am cocotat iar in patul suprapus in scaul de dormit, unde speram sa ma incalzesc. Geaca de schi se udase de la ninsoare, apoi inghetase de la vant si de la gerul de pe creasta, iar acum se dezgheta in sacul meu de dormit. De la -15 grade Celsius pe care le-am gasit in refugiu cand am ajuns, dupa de ce s-au fiert cativa litri de apa si dupa ce am mai respirat, teperatura a ajuns pe la -5, ceea ce parea ok. Din pacate doar parea.

Noaptea a fost ingrozitor de frig. Am adormit inghetat, ud, trist. A fost noaptea in care l-am aflat pe Dumnezeu. Nu s-a intamplat vreo epifanie, doar in mintea mea spuneam ca daca nu crap de frig si reusesc sa imi revad familia voi incepe sa cred. Eram convins ca imi voi tine promisiunea. Dimineata ne-am trezit in viata. Serban, care avea un super sac era suparat ca a dormit foarte prost din cauza ca a transpirat toata noaptea. Eu eram viu si asta conta cel mai mult. Matei era intepenit. S-a dovedit ca sacul care facuse Afganistanul era doar un numar de inventar.

Asa cum, brusc, l-am descoperit pe Dumnezeu, doar pe Dumnezeul meu, asa am inceput sa il uit cand baietii s-au hoatarat cu nu mai continuam spre Caltun, ci ne intoarcem la Barcaciu si de acolo mergem la Bran, unde Dinu are o casa si unde urma sa dormim o noapte.

Mi-am dat seama ca treaba cu credinta brusca nu e rea, am avut ceva de care sa ma agat, dar pentru urmatoarea tura eram hotarat sa investesc in echipament, lucru care, din pacate, nu s-a intamplat. De aceea, din cand in cand eu si Dumnezeul meu ne mai intersectam.

Am ajuns la pranz la Barcaciu, am mancat o ciorba fierbinte, in doua ore am ajuns la Poiana Neamtului, apoi, dupa ce ne-am luat haine civile am coborat in Avrig si de acolo ne-am oprit la Dinu, in Bran. Am facut un dus la Dinu, am mancat bine si am dormit incredibil de bine, chiar daca pe niste plapume intinse pe jos.

Urmatoarea seara am ajuns acasa, mi-am vazut sotia si copiii, i-am multumit lui Dumnezeu ca am scapat.

Nu I-am promis ca ne vom revedea, dar nici nu eram foarte sigur ca nu ne vom mai intalni vreodata.