CAUCAZ – ELBRUS

Caucaz – Elbrus

La inceputul lui 2016, dupa ce ne-am intors din Fagaras, am hotarat sa ne intalnim la darea de seama cu ce am facut in anul precedent si ce ne propunem in noul an. Ne-am intalnit la o bere si, mai in gluma, mai in serios, am adus vorba de Cauzaz. Hai sa incercam sa ajungem pe Elbrus. In vara, patru dintre noi am hotarat sa mergem. Ruta era prin Turcia, dar a izbucnit conflictul de la ei, au fost si atacuri teroriste, asa ca ne-am razgandit si am refacut traseul prin Moldova, Ucraina si Rusia.

Cam asa trebuia sa arate drumul.

Dupa ce am vazut care era drumul cel mai scurt, adica prin Crimeea, am sunat la consulatul Rusiei si ei ne-au sfatuit sa evitam zona, mai ales ca era un conflict care mocnea, dupa anexarea peninsulei de catre Rusia. Asa ca drumul cel mai scurt a devenit cel de mai jos.

Am plecat dupa amiaza din Constanta, la ora 18. Am trecut in Republica Moldova pe la vama Giurgiulesti, de langa Galati, unde am si schimbat leii romanesti in leii moldovenesti. Ideea era ca pana a doua zi sa ajungem la Mariupol, unde rezervaseram cazare la hotel Parc, pentru aproximativ 10 dolari / persoana.

Cei 1200 km i-am facut pana a doua zi pe seara. Am ajuns la Mariupol dupa 24 de ore. Eram oricum in grafic. A doua zi urmam sa ajungem la Terskol, dupa ce intram in Rusia aproape de Rostov pe Don.

Bugetul era de maxim 400 de dolari. Trei dintre noi aveam cam 350 de dolari, al patrulea avea tot atat, dar poseda si un card Visa.

Drumurile in Ucraina sunt adevarate capcane. Am avut portiuni dupa Odessa unde am mers cu medie orara de 20 km. Si asta pe zeci, poate sute de kilometri. Am fost totusi multumiti ca ne-am incadrat cu cazarea la Mariupol. Orasul se afla pe malul Marii Azaov, este un oras foarte linistit si foarte ieftin. Nu exista nici o urma de conflict armat. Ce ne-a surprins este faptul ca nu am vazut masini de poilitie, in schimb erau foarte multe masini ale armatei.

A doua zi am plecat spre Cauzaz. Urma sa facem aproximativ 200 km pana la Rostov si inca 600 km pana la Terskol, unde aveam cazare rezervata. Planul era sa ajungem seara cat de tarziu la Terskol, apoi dupa o noapte sa luam gondola pana la butoaie. In felul asta ne incadram si in buget, orice noapte in plus insemnand cheltuieli.

Surpriza a fost ca la iesirea din Mariupol spre Rostov pe Don sa fim opriti de un echipaj al armatei, de un soldat de pana in 20 de ani cu Kalasnikov la el, care ne spune ca drumul spre Rusia este inchis si ca va trebui sa ocolim putin. Baietii sunt zero cu engleza, asa ca le-am aratat pe GPS traseul nostru si i-am intrebat in limba gimnastica pe unde ar trebui sa o luam. Ne-au lamurit aproximativ, trebuia sa o luam spre nord si sa trecem granita in Rusia. Traseul refacut arata cam asa:

Adica era o ocolire de 1200 km. Am facut urmatorii 2000 km conducand pe rand, fara sa oprim nicaieri pentru macar o ora de somn. Am stat in vama la ucraineni mai mult de o ora pana ne-a venit inspiratia sa dam cate 5 dolari de caciula. Ne pusesera sa dam toate bagajele jos din masina.

Am uitat sa spun ca inainte cu doua saptamani de a pleca am reusit sa imi rup mana la un meci de tenis cu piciorul. Noroc ca am o prietena medic ortoped care a reusit sa imi puna un ghips mai mic decat trebuia, mai jos de cot. Am mintit-o pe sotia mea ca e doar o entorsa si ca imi voi da “atela” jos la intoarcere.

Vamesii ucraineni mai aveau putin si imi taiau ghipsul, spunand ca as putea transporta diamante. Noroc de un vames care fusese transferat de la vama Radauti si care intelegea cat de cat ce vorbeam. El a intermediat cadoul de 5 dolari care ne-a eliberat spre Rusia.

In vama la rusi am stat mai bine de 4 ore, trebuind sa completam si o fisa in limba rusa care ne-a mancat creierii.

 

S-a vazut o schimbare majora la trecerea din Ucraina in Rusia. Pretul la combustibil este foarte prietenos, aproximativ 50% din pretul din Romania. In plus soselele sunt foarte bune. Nici aici nu am avut noroc, am prins aproape 200 km de lucrari la o sosea nationala si o autostrada Moscova Soci foarte aglomerata. Ca sa fie totul de neuitat, am descoperit ca ventilatorul motorului era ars, asa ca nu aveam voie sa stam in ambuteiaje, altfel “fierbea motorul”. De mai multe ori am fortat traficul si am mers pe banda de urgenta, am luat-o chiar pe camp, pe langa sosea. Cu chiu, cu vai, am ajuns in munti. Am oprit 20 de minute pe malul unui rau sa se raceasca motorul, pentru ca la urcare se simtea lipsa ventilatorului.

Seara, dupa ora 20 am ajuns in ultima localitate, cu 24 de ore intarziere si foarte, foarte obositi. Statuseram aproape 40 de ore in masina. Cazare nu mai aveam, dar fata de la receptia hotelului unde nu am ajuns ne-a ajutat si am gasit o cazare putin mai scumpa, adica pe la 80 lei de persoana. Am luat o camera de 5 persoane, am facut o baie, am baut o bere si ne-am odihnit.

Dimineata am luat telegondola pana la Butoaie. Sunt foste recipiente de combustibil din timpul armetei sovietice, transformate in dormitoare. In mod normal trebuia sa urcam pe jos, dar din cauza intarzierii am apelat la gondola. Fiecare dintre noi trebuia sa ajunga la serviciu, asa ca am mai scutit din timp, in speranta ca vom face o aclimatizare a doua zi. Vremea a fost incredibila, cazarea la butoaie foarte buna.

Dupa ce ne-am cazat am urcat pana la Priut, de la 3600 m pana la 4200, unde am vorbit pentru cazarea de a doua zi. Am ciugulit ceva seara si am tras un somn bun, sperand sa ne revenim dupa drumul foarte lung.

Dimineata am plecat spre Priut.

Fara o aclimatizare buna, abia mai stiam sa respiram. Doi dintre noi, Matei si Andrei, au facut o tura pana aproape de 5000 m, eu si Dinu am preferat sa ne odihnim. La 2 noaptea urma sa plecam spre varf. Am dormit foarte prost datorita oboselii si lipsei oxigenului dar la ora stabilita am plecat. Urma sa mergem grupati si sa incercam sa ajungem toti pe varf, cu Andrei cap de coloana.

Astea erau conditiile de cazare la Priut.

Dupa o ora de mers Dinu a renuntat. Dupa inca doua ore am cedat si eu. Era foarte frig si chiar mi-a inghetat ghipsul pe mana. Dupa ce a rasarit soarele temperatura a devenit ok pentru ascensiune, dar Matei si Andrei erau mult in fata, asa ca m-am intors si eu la Priut. Andrei a ajuns pe varf si inapot la refugiu in 11 ore, Matei a revenit dupa 15 ore.

In aceeasi seara am coborat cu telegondola pana la Terskol, ne-am cazat la acelasi hotel la care am dormit la venire si dimineata am plecat spre casa. Ideea era sa conducem cu randul si sa incercam sa nu mai dormim nicaieri pana cand ajungem in Constanta. Bineinteles ca lucrurile nu s-au intamplat asa. V-am spus ca soselele din Ucraina sunt adevarate capcane, in care, inevitabil, am cazut si noi. Aproape de Odessa ne-a lasat ambreiajul, dupa ce am mers 70 km in mai mult de 6 ore.

Am ajuns fara cablu de ambreiaj pana la Odessa, cu ideea sa reparam masina. Pentru ca era duminica, am renuntat la idee si am continuat drumul. In satul Grigorievca din Republica Moldova un senzor de la masina a cedat. Ne-a ajutat un nene si ne-a gasit un mecanic, am inlocuit piesa si, tot fara ambreiaj, am reusit sa ajungem acasa.

Dupa mai bine de o saptamana in care am facut 6000 km, cu un buget de 350 dolari de caciula, doi din patru au reusit sa ajunga pe Elbrus, la peste 5600 m.

A fost o calatorie pe care sigur nici unul dintre noi nu o va uita si o experienta pe care ii indemn si pe altii sa o incerce.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *