TABARA DE SUPRAVIETUIRE

Cu cateva seri in urma, la o discutie dupa fotbal, ne-am adus aminte de taberele din copilaria noastra. Se numeau decat tabere, vorba lui Dragnea, nu tabere de supravietuire, ca acum.

In tabara de la Predeal, la iesire spre Brasov, am stat 12 zile, la sfarsitul clasei a treia. Tin minte ca invatatoarea de la clasa mea nu era una din organizatoare, asa ca a fost prima tabara pe care am facut-o chiar singur, fara nici un adult cunoscut care sa ma insoteasca. Aveam un geamantan micut, la care aveam o cheie despre care mi-a zis maica-mea sa am mare grija. Mai aveam 50 sau 100 lei care reprezentau banii de cheltuiala pentru cele 12 zile, tinand cont ca aveam asigurata cazarea si masa.

Multe amintiri nu aveam pana cand un coleg de liceu, chiar colegul meu de banca din treapta a doua, mi-a trimis o fotografie cu noi doi, aducandu-si aminte ca a facut primele 4 clase in aceeasi scoala cu mine. Fotografia asta a facut sa mai sap in creierul meu si mi-am putut aduce aminte ca in cele 12 zile nu m-am schimbat deloc de haine, mai mult, nu am folosit cheia de la geamantan. Maica-mea mi-a dat un pandispan la mine, pandispan pe care l-a gasit la locul lui la intoarcerea acasa, doar ca era mucegait. Mi-am mai adus aminte ca eram tare sclifosit la mancare la data plecarii in tabara, dar m-am intors acasa total nepretentios, placandu-mi chiar si ciorba de varza. Asta a insemnat pentru mine prima tabara. Si inca ceva. In toate zilele in care am fost plecat de acasa banii i-am tinut la ciorap, cum ma invatase un vecin de bloc mai mare. In acelasi ciorap, normal, pentru ca nici sosetele din geamantan nu au vazut lumina zilei.

Noi, astia mai mici, jucam toata ziua fotbal, cei mari o dadeau pe sah si pe gagicareala cu colegele, seara se lasa cu jocuri de tabara, ultima seara s-a terminat, apoteotic, cu focul de tabara. Am invatat cantece, normal ca de tabara, cateva din ele ceva mai porcoase, pentru ca cei mai mari erau clasa a opta. Am trimis si o vedere acasa, nu pentru asa voiam eu, ci de gura invatoarelor. A ajuns la destinatie dupa ce am revenit eu din tabara, iar cand a venit postasul eram in fata blocului, asa ca am fost primul care a citit vederea trimisa de mine, in care spuneam ca totul e OK. Chiar am fost surprins placut cand am citit despre conditiile bune de cazare si de masa. Bineinteles ca toate textele erau aproximativ la fel, dupa dictarea tovaraselor invatatoare.

Acum cativa ani, cand era baiatul meu in vacanta de la sfarsitul clasei a sasea, am facut o iesire la munte, din ciclul tati cu copii, cateva zile in Piatra Craiului. Am stat cateva zile la Curmatura si am reusit sa facem si jumatate de creasta. Conditii de cabana, atmosfera minunata.

Povestea o puteti urmari pe http://www.jurnaldenavetist.ro/2014/03/tati-cu-copii-pe-munte-piatra-craiului-2012-iii/.

Dupa ce am revenit in Constanta am aflat ca fiu-meu urma sa plece intr-o tabara de supravietuire tot in Piatra Craiului, la Plaiul Foii. La inceput am fost sceptic, apoi am spus ca e bine sa plece singur intr-o tabara, mai ales de supravietuire. La final, pentru ca eram in zona intr-un mic concediu cu restul familiei, am fost si l-am luat pe baiat si pe inca doi prieteni de-ai lui cu masina proprie.

Conditiile din acea tabara erau cam asa: cazare la un hotel de 4 stele, cu baie in fiecare camera, in fiecare seara se organiza discoteca, aveau 3 mese asigurate pe zi. Singura experienta care putea aduce cu o tabara de supravietuire a fost aceea in care organizatorul i-a dus pe copii spre munte, la o ora de hotel, au intins un cort si l-au strans la loc. Au incercat sa aprinda un foc dar nu sunt sigur ca le-a iesit. In zece zile de tabara copiii nu au riscat nici macar sa deschida o conserva.

La final mi-am dat seama de ce se numea tabara de supravietuire: era vorba de supravietuirea organizatorului, riscand sa fie sufocat de cheltuieli. Dupa cateva tabere ca cea descrisa mai sus, sigur mai supravietuieste pana in vara urmatoare.