Am vazut in ultimele cateva zile doua meciuri ale reprezentativei Romaniei, meciuri din preliminariile pentru Euro 2020 sau douazecidouazeci cum ar spune Viorica. Rezultatele sunt mai putin interesante, nu din punctul meu de vedere ca suporter, ci din punctul meu de vedere ca baiat care scrie pe blogul lui personal. Si spun si sustin, din acelasi punct de vedere, ca orice meci pe care il vad la televizor este din ce in ce mai putin interesant, chiar daca este vorba despre marele derby Barcelona – Real sau despre micul derby FCSB – Dinamo sau despre mediul derby PSG – OL sau Liverpool – M.U. Mie mi se pare ca suntem intoxicati de sport si, in mod deosebit, de fotbal, mi se pare ca totul este foarte comercial. Cred ca se simte altfel fotbalul in Ucraina, Serbia, poate Bulgaria, adica in fostul lagar socialist dar, din nou, e o parere personala. Pentru ca au fost meciuri care conteaza pentru calificarea la un Euro, imi aduc aminte despre o alta calificare la Euro, Franta 1984. Eram copil cand Romania facea egal in Italia, proaspata camipoana mondiala, bateam Italia acasa, bateam in Suedia, faceam egal atat in Cehia cat si in Slovacia, adica in Cehoslovacia ( meciul s-a jucat la Bratislava) si ne calificam pentru turneul final. Tureul final gazduia 8 echipe, adica foarte putine comparativ cu ce se intampla in prezent. Antrenor era Mircea Lucescu si printre jucatorii emblematici erau Stefanescu, Boloni, Balaci, Geolgau, Camataru, Klein, Rednic si toti au ramas emblematici pentru istoria fotbalului romanesc.

Pentru ca titlul articolului este cu Bulgaria, chiar daca Bulgaria nu a fost caificata la turneul final, trebuie sa vin cu clarificari.

In 1983 ajungea Universitatea Craiova in seminfinalele Cupei UEFA, in 1984 ajungea Dinamo in semifinalele Cupei Cmpionilor si tot in 1984 se califica Romania la turneul final al Euro 1984, turneu final tinut in Franta lui Platini. Erau niste ani fecunzi pentru fotbalul romanesc, mai putin pentru televiziunea romana care trebuia sa ne arate cat de fecunzi erau anii respectivi, dar nu stia cum, era si ea luata prin surprindere. Toate meciurile nationalei din preliminarii au fost transmise de TVR, care a transmis si meciurile Romaniei din grupe la turneul final: 1-1 cu Spania, viitoare finalista, 1-2 cu RFG si 0-1 cu Portugalia, meciuri foarte echilibrate si cam atat. Pentru ca Romania nu s-a calificat in semifinale s-a considerat ca nici un meci de la turneul final nu mai trebuie transmis de televiziunea nationala pentru ca interesul nu mai exista. Interes exista, cum era si normal, si atunci au intrat in scena telviziunea bulgara si antenele romanesti.

Aveam un vecin la etajul 1, inginer sau subinginer electronist, mai putin conteaza, pentru ca tot ce se termina cu inginer si mai ales cu electronist era aproape de senzational in vremurile alea. Eu eram singurul baiat din bloc care facea fotbal, la CSS1 Constanta, si cred ca eram un model pe scara blocului, fiecare tata de baiat dorindu-si, la ora aia, ca baiatul sa devina fotbalist. Niciunui tata din bloc nu i s-a indeplinit dorinta, nici macar lui taica-meu, dar asta e alta poveste. Nea Dimi, vecinul de la etajul 1, ma aposteaza (cum se spune acum) si ma intreaba daca nu vreau sa vad finala dintre Franta si Spania. Raspunsul este direct mai mult decat pozitiv, mi se citea bucuria pe fata, ma duc la maica-mea si o anunt ca vad meciul la vecinul, ma si laud la Croif, vecinul meu de la blocul de peste drum, ca vad finala, si ma pregatesc de meci. Intrebarea vecinului si raspunsul meu se intamplasera la o ora a dupaamiezei, finala urmand sa se joace la o ora mai tarzie. Cu vreo doua ore inainte de inceperea  finaleI ma cheama vecinul putin pentru ca are nevoie de ajutor. Vecinul, acelasi inginer electronist, si-a facut o superantena, cu un dipol proiectat chiar de el si doar de el stiut, care prindea bulgarii chiar atunci cand nu voia sa ii prinda. Totul mergea brici doar in conditiile in care se faceau mici reglaje fine. Nu existau telefoane mobile (multa lume nu avea nici telefon fix), nu existau statii de emisie receptie, exista doar comunicare prin viu grai. Mai era putin timp pana la inceperea marii finale, asa ca a trebuit sa ne orgnizam. Eu am urcat pe bloc pe la scara vecina, pentru ca doar la scara B era chepengul prin care urcai pe bloc. Baiatul vecinului, mai mic cu 2 sau 3 ani decat mine, statea in mijlocul strazii, in fata blocului si astepta comanzile de la centru, pe care mi le trasnmitea mie, care lucram la inaltime. Dupa vreo 10 minute am identificat antena vecinului si a inceput comunicarea. Putin mai la stanga, striga vecinul. Angel, pentru ca asa il chema pe baiatul vecinului, comunica: putin mai la stanga. Eu executam: putin mai la stanga. Urma urmatoarea comanda: putin la dreapta, spunea nea Dimi. Angel comunica: putin la dreapta. Eu executam: putin la dreapta. Mai la dreapta, zicea vecinul. Mai la dreapta, spunea Angel. Mai la dreapta, faceam eu. E bine, bravo, zicea vecinul. E bine, zicea Angel. Eu coboram 4 etaje de la scara vecina, urcam un etaj pana la vecinul si, surpriza, se vedea tot foarte prost. Nu-i nimic, mai avem timp. Urca 4 etaje, deschide din nou chepengul, nu mai identifica antena pentru ca o stii deja si incepe, Danut, comunicarea. Putin la dreapta – vecinul. Putin la dreapta – Angel. Putin la dreapta – eu, executant. Inca putin – vecinul, inca putin – Angel, putin la dreapta mai execut eu. Las-o asa – vecinul, las-o asa fii-sau, o las asa – eu. Dau sa cobor si aud de pe strada: mai roteste-o putin. Imi dau seama ca mesajul e pentru mine. Unde? Dreapta, spune vecinul. Dreapta, comunica Angel. Dreapta rotesc eu. Prea mult, zice vecinul, prea mult comunica Angel, rotesc putin invers – eu. Foarte bine – vecinul, foarte bine – Angel, coborare 4 etaje – eu. Ajung la nea Dimi in casa, meciul incepe, nu se vede absolut nimic, dar sonorul este incredibil. Aud destul de des nula la nula, si rarusenia. Imi traduce vecinul de la etajul 1: nula la nula inseamna 0 – 0, lucru pe care il banuiam cam 99%, si narusenia inseamna fault, lucru pe care nu il banuiam deloc, dar il cred pe vecinul. La sfarsitul primei reprize am vazut un prim plan cu un jucator despre care mi-a spus vecinul ca este Platini si am mai vazut, printre milioanele de purici, un 0-0 mare cat jumatate de ecran. In urmatoarele 10 minute am mai urcat 4 etaje in scara B, am mai deschis chepengul, am mai incercat un reglaj fin cu putin la stanga, putin la dreapta, las-o asa, inca putin dreapta, las-o asa, gata. Am vazut si repriza a doua in aceleasi conditii, am mai auzit de un jolcarton, cartonas galben mi-a explicat vecinul, inca cateva narusenia si final de meci. Abia atunci, cand pe tot ecranul Snagovului a aparut printre purici un 2-0 abia detectabil, am tras si noi cortina peste inca un campionat european. Am aflat noua campioana europeana in acelasi timp cu toate agentiile de presa fara sa tinem minte nici o faza memorabila si nici un gol, pentru ca nu le-am vazut. Doar le-am auzit dar, din pacate, intr-o alta limba, nelatina.

Meciurile pentru calificarea la mondialul mexican le-am vazut tot laTVR. In 1986 nu s-au transmis nici macar meciurile din grupele turneului final si asta pentru ca Romania nu s-a calificat, in locul nostru a plecat Irlanda de Nord. Turneul final, cu Maradona in mare forma si cu Argentina camioana mondiala, l-am vazut foarte putin si l-am auzit decent tot pe bulgari. Tot cu mult nula la nula, cu narusenia si cu jol carton. Chiar daca au trecut zeci de ani de atunci, simt ca sunt inca recunoscator televiziunii bulgare si antenelor romanesti, de unde si titlul textului.