DE CE MINT POLITICIENII ROMANI?

In fiecare luni merg sa joc fotbal cu un grup de prieteni. Dupa 2 ore de alergat ramanem si la o bere, sau, cum spunem noi, procesul etapei. Penultima oara langa noi turuia un televizor, Antena 3 cred, unde se mintea de zor. Eram vreo 6 la masa si am inceput sa discutam despre cat de mult se minte in politica romaneasca. Am ajuns acasa si am incercat sa raspund la intrebarea: de ce mint politicienii romani?

In primul rand ei mint pentru ca sunt oameni. Oamenii, in general, mint din mai multe cauze.

1. Se minte de frica:

  • frica de a nu fi antipatici;

Iti place bluza pe care ti-am cumparat-o? Da.

    • frica de a nu fi exclusi;

Daca vorbesc 4 pescari si tu faci parte din acel grup la momentul respectiv si unul intreaba: tie nu iti place sa pescuiesti, in mod normal vei raspunde cu ba da, dar nu prea am avut timp in ultima perioada sa merg la pescuit.

    • frica de a nu fi pedepsit;

Daca, in timpul scolii, stii ca vei lua nota mica la un test, atunci cand te intreaba parintii ce nota ai luat vei raspunde ca inca nu v-a adus testul.

  • frica de a nu fi dispretuit;

Cum, pana la varsta asta nu ai facut cutare lucru? Vei raspunde ca l-ai facut.

2. Se minte pentru a obtine foloase.

Ne aducem aminte de celebra fraza din metroul bucurestean: suntem sapte frati acasa.

3. Se minte daca suferi de o boala.

Este vorba despre mitomanie. Se poate confunda si cu punctul 2 deoarece mitomanii fabuleaza sau mint pur si simplu pentru a isi capata o imagine mai buna in fata interlocutorilor.

La politicieni este vorba si de alte cauze. Ei mint pentru ca asa au fost invatati. Ganditi-va la politicienii nostri de dupa 89. Nu a existat o clasa politica sanatoasa in vremea comunismului. In acele vremuri totul era bazat pe minciuna. Cei care au intrat in politica in primii ani au fost acei comunisti din esalonul 2, care asa au trait, in minciuna. Tin minte ca eram convins de faptul ca ARO era cea mai buna masina din lume, ca suntem cel mai ospitalier popor, ca Ceausescu lupta pentru pace, ca Tarile Romane erau tari surori care au tinut piept necredenciosilor, ca datorita romanilor s-au putut construi catedrale in vestul Europei. Astea sunt doar cateva dintre minciunile cu care am fost crescuti.

Ei mint, de asemenea, pentru ca e un concurs intre ei. Un concurs in care castiga cel care este mai bogat material. De aceea, cand un politician ajunge la o sursa de bani, cel mai bine de la stat, nu sta mult pe ganduri si face tot ce poate pentru a pune mana pe bani: licitatii frauduloase, contracte false etc, toate bazate pe minciuna. Ati putea spune ca este vorba de a minti pentru a obtine foloase sau avantaje. Cand e vorba de zeci de milioane de euro, nu mai e cazul de avantaje sau de foloase. Imi inchipui 2 politicieni stand de vorba, sa spunem Oprisan de la Vrancea si Mazare de la Constanta: tu cat ai facut in 2 mandate, Oprisene? 20 milioane. Putin, foarte putin. Eu am peste 100. Da, dar tu nu poti compara Focsaniul cu Constanta si Mamaia. Este un dialog credibil. Se poate extrapola la orice alte orase din Romania.

Politicienii nostri mai mint pentru a-si castiga linistea prin liniste sociala. Nu obtin foloase sau avantaje, ei obtin ceva mult mai pretios: timp. Arunca cate o bomba, cauta un dusman inchipuit, cu care trebuie sa lupte, dar pentru asta e nevoie de liniste. Au descoperit statul paralel, l-au descoperit pe Soros, spioni rusi si sarbi, tot timpul exista cate o conspiratie.

Politicienii mint in Romania pur si simplu si pentru faptul ca sunt incompetenti. Fara sa stie sa citeasca o balanta sau un bilant, fara sa fi facut niciodata un buget pentru anul viitor la un SRL, vin si promit cresteri de salarii, pensii, ajutoare sociale, fonduri guvernamentale etc. Mint si pentru ca in lumea in care traiesc ei se minte. Sunt politicieni care de mai bine de 20 de ani nu traiesc in lumea reala, traiesc in lumea lor, in lumea minciunilor.

Solutii pe termen scurt pentru combaterea minciunii in lumea politica? Zero. Solutii pe termen mediu? Foarte multi bani de la buget trebuie dati la educatie. In doua generatii ne putem inlocui clasa politica. Avem nevoie doar de timp.