SECRETAR DE PARTID FOREVER

Secretari de partid forever

 

In anii ’80 pentru orice copil trecerea de la soim al patriei la pionier era un fel de initiere. Fiecare copil crescut in vremea comunismului are intr-un album fotografiile facute atunci cand el a devenit pionier. Si acum vorbim intre baieti, dupa un fotbal, despre locul in care am facut acest pas. Eu, de exemplu, am trecut treapta initiatica la o unitate militara din cartier. Si eram in prima serie. Pentru cei care nu stiu ce inseamna asta voi explica: intr-o clasa, in vremea aceea, erau 42 elevi. Deveneau pionieri in prima serie primii 1/3 din clasa, adica primii 12. A doua serie era reprezentata de cei cu medii medii, tot 1/3, iar ultima serie era formata de cei cu medii mici. Seria a doua de la mine din clasa a devenit comunista, jurand sub drapel, pe Bricul Mircea. Am fost prima oara in viata mea frustrat: adica eu invat bine si am fost la unitatea militara, pe care oricum o stiam aproape pe de rost, pentru ca furam corcoduse si varza din ea, si cei care invatau mai putin au amintiri de pe bric. Asta nu a fost nimic pentru ca ultima serie pionieri s-a initiat la aeroportul Kogalniceanu. La ora aia eram cu “avion cu motor, ia-ma si pe mine-n zbor”, vedeam avioane doar pe cer si mai vedeam avioane pe pista cand mergeam la tara la un unchi si treceam pe langa aeroport. Frustrarea a devenit FRUTSTRARE. Cei mai slabi din clasa intrasera in avion si facusera fotografii in cabina pilotilor. Unde era dreptatea?

Bineinteles ca asta cred eu acum ca mi s-a intamplat acum aproape 40 de ani. Atunci totul a trecut pe langa mine, eu aveam multa treaba cu bicicleta, cu mingea de fotbal si cu piscina din cartier.

Voaim sa ajung in alta parte a amitirilor mele, dar mai putin abrupt. Tin minte ca pe noi, pionierii, prin clasa a IV-a, in ’84, ne-au scos la inaugurarea Canalului Dunare – Marea Neagra. Am fost pe undeva pe langa ecluza de la Ovidiu. Foarta multa lume, nu doar pionieri, erau si UTC-isti. Erau scosi oameni ai muncii de la toate intreprinderile din judet. Ce imi mai aduc aminte este ca cei mai in varsta povesteau ca, inainte de venirea lui Ceausescu, se vopsise iarba. Da. Cativa secretari de partid venisera cu ideeea ca iarba de langa canal, calcata in picioare si in pneurile Belazurilor, trebuia putin coafata si machiata. Cum? Prin vopsire, la propriu. Cateva echipe de vopsitori din santierul naval au executat misiunea in cateva ore. Totul a fost frumos, mai ales in poze.

Dupa mai mult de 30 de ani, in 2017, se intampla sa moara ultimul rege al Romaniei. Cred ca trebuie sa mai treaca o generatie in Romania pentru a ne creste creierul politic, asa ca nu vreau sa spun ce cred despre republica si despre monarhie, sau nu vreau sa spun in acest articol. Imaginea care mi-a ramas infipta in retina este cea a garii din Curtea de Arges care, nereparata cam de cand am fost facut eu pionier, a trebuit sa fie putin machiata si coafata. Pentru ca mai multe fete regale puteau vedea aceasta gara, unde a oprit trenul care il transporta pe ultimul monarh al Romaniei, s-au gandit ai nostri sa coafeze putin aceasta imagine. Si, pentru ca, secretarii de partid disparusera de ceva vreme, nemaifiind in stare sa vina cu ideea vopsirii, edilii din Curtea de Arges au reinventat ideea de refacere a imaginii: nici mai mult, nici mai putin, au acoperit cladirea garii cu niste mash-uri care reprezentau cladirea garii. Senzational!

Familiile regale din Regatul Unit al Marii Britanii, Spania, Suedia, Olanda, Luxemburg vor avea ce sa ii invete pe supusi despre refacerea imaginii unei cladiri. Nu despre renovare, nu. Din pacate, imi dau seama ca ultimul rege al Romaniei a murit degeaba. Nu am invatat nimic in mai mult de 30 de ani.

Inchei cu o vorba frumoasa de la Academia Catevecu: Romania nu uita, asta este tara ta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *