Am eu o idee care imi spune, ca asta fac toate ideile mele – imi spun cate ceva, deci am o idee care imi sugereaza ca civilizatia unui popor se masoara in numarul de biciclete pe cap de locuitor sau in numarul de kilometri de pista de bicicleta pe cap de locuitor. Este ceva incomensurabil pentru Romania, cu atat mai putin pentru Constanta si spun asta pentru ca numarul de kilometri de pista de bicicleta pe cap de locuitor in orasul nostru tinde asimtotic catre zero. Asa ca, conform ideii mele, civilizatia in Constanta se duce vertiginos tot catre zero. E un punct de vedere pe care il poate confirma, in viitor, doar pleiada de cercetatori britanici.
Cand eram eu copil nu veneam nici eu si nici vreun coleg de-al meu cu masina parintilor la scoala, poate pentru ca parintii nu aveau masina, poate ca aveau parintii alte lucruri de facut sau pentru ca, de la o varsta incolo, iti era rusine sa te aduca taticu’ sau mamica la scoala. Dadeai dovada de slabiciune, de inadaptabilitate (nu cred ca mai pot scrie cuvantul inca o data), se spunea despre tine ca esti fatalau. Asa ca ne descurcam cu ajunsul la si intorsul de la scoala. Cum ne descurcam la scoala este o alta poveste. Imi aduc aminte de o gluma despre scoala care e cam asa: il intreaba tatal pe copilul din clasa zero daca ii place la scoala si copilul ii spune ca ii place foarte mult, mai putin in cele 50 de minute dintre pauze.
Faceam mai mult de jumatate de ora de la scoala pana acasa, mai ales iarna cand transformam ghiozdanul in sanie sau in bob sau in capac de WC sau in orice voiam noi. In drumul de la scoala catre casa mi-am tocit mai multe perechi de unghii la coci si la liniuta, mi-am rupt ceva pantaloni la lapte gros si am gaurit catava talpi de tenisi la frunza si la o victoria. Pe vreme frumoasa, dar mai ales pe ploaie. Am aflat dintr-o carte despre evolutie ca, in timpul ploilor, pielea de pe picioarele si mainile oamenilor din trecut se incretea astfel incat suprafata acestora sa devina mai aderenta. Ca de adidasi nu putea fi vorba in vremurile alea. Daca stiam asta in clasele gimnaziale cred ca se scriau carti despre mine. Concluzia este ca ne descurcam si cu mersul la scoala si cu intorsul de la scoala.
Acum din nou in prezent.
Daca nu se poate face nimic pentru mersul cu bicicleta, s-a inventat in an electoral, cu totul intamplator, calatoritul gratis cu autobuzul si, mai mult, s-au inventat niste linii de autobuze scolare. Toate inventiile astea s-au inventat pentru a se fluidiza transportul. Nu stiu cat a costat studiul de fezabilitate a acestui proiect, pentru ca asa se iau deciziile acum, in urma unui proiect, stiu sigur ca nu s-a schimbat nimic in trafic. Daca la 11.50 sunteti pe Soveja, in jurul scolii 23 sau pe Traian, in dreptul liceului cu acelasi nume, o sa spuneti ca n-ati avut noroc in viata. Mamicile si taticii ar fi in stare sa isi duca copiii cu masina pana in clasa, daca s-ar putea. La fel e si la Tic Tac, cand se termina orele la 29 si la 38.
Autobuzul scolar nu ajunge la scoala la 7.50, sau ajunge la ora asta doar la scoala 29 sau la 38, care e aproape de Ciresica, unde este cap de linie. La scoala 40, la CET, ajunge la 7.20, asa ca in fiecare dimineata trebuie sa fie un profesor in statie si sa ia elevii pentru a-i duce in scoala. Profesorul trebuie sa fie imbracat si cu o vesta reflectorizanta, pentru a sti soferul ca lasa elevii sau elevul pe mainile cui trebuie. La scoala 23 ajunge autobuzul la 7.30 unde se intampla acelasi lucru cu alta profesoara dar cu acelasi model de veste reflectorizanta. Macar avem o sursa de umor pentru elevii adolescenti. De Craciun sigur vor fredona: o, ce veste minunate!
Ideea e ca copiii din prezent trebuie dusi la scoala sau au nevoie sa li se inleseneasca mersul catre scoala. Eu mergeam cu placere la scoala nu de dragul profesorilor, ci de dragul gastii de la scoala, de dragul de a ma intalni cu colegii si, dupa o varsta, cu colegele si, dupa alta varsta, cu o anumita colega. Dar nu mergeam tot timpul cu drag, si pentru mine si pentru colegii mei scoala parea, de multe ori, un calvar.
Un unchi de-al meu imi spunea in fiecare toamna, in perioada scolii primare, ca trebuie sa ne strangem mai multi colegi si sa ungem scoala cu untura, ca asa a facut el cand era elev si cainii au mancat scoala. Acum, cu mintea mea de azi, pot spune ca il cred si ca se cam vede.
Sunt total necredincios chiar daca am copilarit cu Inger ingerasul meu si Doamne Doamne ceresc tata in fiecare seara. Sunt total necredincios si din cauza faptului ca sunt inginer, dar trebuie sa imi port crucea (s-a prins gluma, sper), nimeni nu e perfect. Si in totala necredinta declarata parca vad ca rugaciunile din copilarie, pentru ca in copilarie credeam ca cred in dumnezeu, mi-au fost ascultate, chiar daca dupa mai bine de 30 de ani: am aflat aseara la stiri ca, in sfarsit, se inchid scolile.
Daca peste un an sau doi nu va mai aparea vreun virus, copiii vor fi deamagiti si nu vor mai canta vechiul refren caramida noua da doamne sa ploua, ci vor inventa ceva de genul caramida lucitoare virusul din nou apare.
