In urma cu multi ani, poate cu prea multi ani in urma, dupa o intalnire care ne spunea ca am terminat liceul cu vreo cincisprezece de ani inainte, l-am luat de-o parte pe un fost coleg de liceu, despre care stiam ca are un baiat aproape de-o seama cu baiatul meu, si i-am propus sa facem niste iesiri la munte, doar tati si copii, sa le aratam astora mici ce inseamna sa plece de langa fustele mamelor lor.
Despre primele iesiri puteti citi pe blogul colegului meu de liceu, cel care avea un baiat aproape de-o seama cu baiatul meu: http://www.jurnaldenavetist.ro/2014/03/tati-cu-copii-pe-munte-de-la-diham-pe-moldoveanu-si-poate-pe-mont-blanc-i/ .
Intre timp copiii nostri au crescut mari si noi ne-am mai maturizat, pentru ca nu poate fi vorba de imbatranire. Tin minte ca la prima iesire a taticilor cu copiii, in vara lui 2010, in fata cabanei Omu, m-a sunat sotia mea si m-a anuntat ca viitorul nostru copil va fi o fetita. Diferenta de 11 ani nu mi s-a parut deloc nepotrivita. Din aceasta cauza am baut ceva de bucurie in seara aceea, impreuna cu toti taticii, care intre timp s-au transformat in adevarati tati, si nu ma gandeam ca, dupa ce am facut ceva pentru primii nostri copii, vom face acelasi ceva si pentru copiii mai mici, tot din prima casatorie, la o distanta in timp de aproape 10 ani.
Acum doi ani am facut o drumetie cu copiii mici, cei mari fiind in ultimul sau penultimul an de liceu, altii la facultate, unii in Romania, altii in Anglia sau Italia, doar noi parintii ramanand infipti in aceasta tara frumoasa, de cele mai multe ori pacatuind ca e locuita, dar nu despre asta e vorba aici.
Dupa ce acum doi ani am facut o drumetie cu copiii cei mici la cabana Omu http://povestialtfel.ro/2018/01/24/cu-copiii-la-munte/ si acum un an am facut o alta escapada doar tati cu copii la cabana Malaiesti, anul acesta am hotarat sa incercam ceva mai greu, pentru ca, vorba parintilor nostri comunisti, asa s-a calit otelul.
Cam in aceeasi formatie de acum doi ani, ne-am organizat, tati cu copii, pentru o expeditie la cabana Curmatura. Era deja un deja-vu, pentru ca in 2012 facuseram aceleasi trasee, conform http://www.jurnaldenavetist.ro/2014/03/tati-cu-copii-pe-munte-piatra-craiului-2012-iii/ .
In 2012, cand am ajuns prima oara cu copiii in Piatra Craiului, eram noi, taticii de atunci, o singura fata sau maxim doua fete si restul baieti. Si pentru ca Darwin si-a vazut de treaba lui, in 2019 au fost tatici transformati in tati, o singura fata si restul baieti. Si cand spun ca a fost o singura fata sunt sigur de asta, pentru ca e vorba chiar de fata mea.
Sotiile s-au obisnuit cu plecarile astea, dar mamele copiilor nostri nu s-au schimbat deloc: am avut pentru doua nopti de stat cu cortul 6 tricouri pentru copil, 2 pijamale, una daca e frig, alta daca e si mai frig, patru pantaloni lungi si doi pantaloni trei sferturi, doua hanorace, o pelerina, trei perechi de chiloti, doua maieuri, doua izoprene, doi saci de dormit, un cort, doua frontale, doua prosoape, trei perechi de sosete, o punga de medicamente, o caciula groasa si una subtire, o sapca, plus trusa cu pasta si periuta de dinti, crema solara, strugurel, sapun, ochelari de soare si doamne ajuta. Cat despre tati, caci nu despre ei era vorba, un chilot, un tricou (daca vrei mai multe poti sa ti le calci singur), o pereche de sosete si cam atat. Mai aveam putin si luam si cearceaf de pat si cerceaf plic, plus perdele. Multe dintre aceste articole enumerate mai sus au ramas jos, adica in portbagajul masinii, in parcarea de la fantana lui Botorog.

Urcarea pana la Curmatura a durat cam doua ore, cu sedinte foto, ca hidratare si cititul tuturor panourilor care erau pe traseu: explica-le copiilor in cinci minute despre toate fauna de pe un panou, apoi despre flora de pe urmatorul, apoi despre fauna de pe urmatorul… Dupa trei panouri, fie-mea a crezut ca sunt cel mai mare biolog din lume. Sper ca aceasta parere pe care si-a facut-o despre mine sa ramana cat mai mult timp.

La cabana Curmatura am mancat o delicioasa ciorba de legume si un orez, am baut o bere, noi adultii, copiii au baut decat o apa (vorba lui Dragnea, de care imi aduc mai des aminte de cand e priponit), apoi am montat corturile intr-o perioada de timp de doua ori mai mare decat scrie pe orice instructiune de montat corturile si eram pregatiti de prima incercare: o urcare de aproximativ doua ore pana pe Piatra Mica.
Ne-a luat cam doua ore, cu tot cu sedinte foto, cu tot cu cazatura si revenirea din cazatura a lui Cezar, mi-a fost tare frica ca nu va mai ajunge fata mea intreaga acasa, dar totul s-a reglat din mers. Au curs maxim trei picaturi de ploaie care aproape ca ne-au facut sa ne intoarcem din drum cand mai aveam 10 minute pana la varf si aia a fost toata ploaia de care am avut parte, in conditiile in care se anunta cod rosu de ploi si furtuni exact in zona in care eram noi. Aflasem de cand eram mai tanar ca exista un dumnezeu al betivilor si acum, dupa multi ani, mi s-a confirmat ca exista si un Dumnezeu al montaniarzilor.

Am ajuns la Curmatura pe la opt seara, copiii au avut parte de aterizare fortata in corturi pe la noua, asa ca ce a fost mai greu in prima zi de munte trecuse. A urmat o seara de stat la taclale, de chitara lui Adi, de tuica lui Cata, de coniacul lui Siuta, de trabucul lui Ovi, de grijile lui Iuli, care nu reusea sa umfle salteaua, de rasetele unor tineri care erau insotiti atat de Maria cat si de Ioana, asa ca pe la 12 noaptea, pe coate si pe genunchi, am intrat si noi in corturi si, cand zic ca am intrat inseamna ca am si adormit in cateva secunde, maxim 60, cum ar zice Nicolas Cage.

A doua zi ne-au trezit copiii, a urmat spalatul cu apa foarte rece, captata de la un izvor, un mic dejun de cabana, adica paine cu unt si cu gem, ca in copilarie, un ceai fara gust dar dulce, o cafea pentru astia mari, o tigara pentru astia mari si prosti, care nu reusesc sa se lase de fumat si, pe la ora zece, am plecat spre Ascutit. Adi impreuna cu Cata si cu Cezar, caruia nu i s-a deschis parasuta cu o zi inainte, au coborat in Zarnesti pentru un mic consult, consult care nu a mai fost sa fie pentru ca copilul si-a revenit dupa doua ore de cobarare prin chei. Dupa o ora si ceva am ajuns la lanturi unde, deloc surprinzator, fata mea s-a predat: tata, mie imi este frica si nu as vrea sa merg mai departe. Nu am vrut sa o fortez pentru ca mersul pe munte trebuie sa fie o placere, nu o obligatie. Si Luca, baiatul lui Siuta, colegul meu de liceu care avea un baiat de-o seama cu al meu, a simtit putina teama si, cum suntem parinti responsabili, am hotarat sa ne intoarcem la cabana, lucru facut in aproximativ o ora. Si-au continuat drumul Iuli cu baiatul lui, Alex, cel mai mic din grup, dar si cel mai zvarluga, insotiti de Ovidiu, cu experienta dobandita in trecut si cu curajul pe care ti-l da faptul ca esti pe munte fara copil. Copilul lui Ovidiu este in clasa a XII-a si Ovidiu este si acum surprins ca fiu-sau nu vrea sa mai vina cu el pe nicaieri. Curios lucru, nu?

Ei bine, Ovidiu cu Iuli si cu Alex au facut vreo doua ore de creasta pe o vreme incredibila si apoi au coborat spre Curmatura pe Lehman.
A urmat o seara cu jocuri facute de copii si cu taclale spuse si ascultate de adulti. Pe la noua copiii au cazut secerati, Adi si-a facut iar treaba cu chitara, s-a cantat pana pe la 12 noaptea in fata cabanei, in jurul chitarei adunandu-se jumatate din cei care aveau viza de flotant la Curmatura. Spre final au aparut si cei insotiti atat de Maria cat si de Ioana, au mai urmat ceva reprize de ras si deodata ne-am dat seama ca gata: si iesirea de anul asta, din categoria tati cu copii pe munte, se apropie de final.

Cel mai urat la un mers pe munte este plecatul. Dimineata ne-au trezit copiii, am luat pe repede inainte micul dejun comunist, am baut cafeaua care deja nu ne mai placea, am fumat, astia mari si prosti, care nu se pot lasa de fumat, ultimele tigari din pachet si ne-am apucat de strans lucruri. Lucrurile care erau puse pe categorii, in pungi si pungulite, au fost mototolite in rucsacuri in asa hal incat pareau mai pline la plecare decat la venire. Ne-am chinuit si la strans corturile, batand din nou recorduri negative.

Am coborat prin chei pana la masini, ne-am luat incaltarile de oras si hainele curate, adica cele cu care am stat in masina la venire, am oprit la o pensiune in Zarnesti unde am mancat o ciorba adevarata si am baut o bere si atunci am simtit ca, intr-adevar, excursia era pe final. Dupa un drum lung si aglomerat pe Valea Prahovei ne-am oprit putin la Mc in Ploiesti si ne-am tinut promisiunea data copiilor: daca sunteti cuminti ne oprim la Mc. Nu numai ca ne-am oprit, chiar le-am cumparat una, alta.
Dupa inca trei ore am ajuns acasa, am aruncat totul din rucsacuri, am spus povestea asta sotiei si direct nanel, pentru ca urma pentru fata mea ultima saptamana de scoala si pentru mine inca o saptamana de munca.
Inainte de culcare fata mea m-a intrebat: la anul mergem in Retezat? Am adormit multumit.

Si daca ne intrebati unde s-au antrenat adultii pentru iesirile astea, cel putin anuale pe munte, raspunsul este evaziv, adica pe la locurile de munca si prin parcuri. Copiii s-au intalnit de cateva ori la Neptun, pentru antrenament ziceam noi, pentru distractie gandeau ei, la Parcul de Aventura Paradis Land.