Daca in anii 80 ni se spunea ca ar fi normal ca toti constantenii ar trebui sa aiba apa calda tot timpul, si cand spun tot timpul inseamna chiar tot timpul, parea ceva aproape neimaginabil. In 2018 daca ni se spune ca ar trebui sa avem apa calda tot timpul, si cand spun tot timpul inseamna tot timpul, ni se pare normal sa avem apa calda chiar tot timpul. Asta daca nu exista un conflict politic, aproape de neinteles pentru noi, platitorii, intre CET, RADET, Primarie si Ministerul Energiei. In folclorul national este imposibil sa nu isi bage coada Omul Paianjen, Superman, Sandokan, Cichicean si alti supereroi comunisti. Piedone e prea obosit si aproape de preinfarct, partenerul lui superpolitist s-a predat din punct de vedere fizic, asa ca in folclorul judetean isi fac aparitia alti papusari, necunoscuti inca, vinovati pentru lipsa de igiena constanteana. Pentru cei cu un aichiu mai neadecvat, ca se ne facem intelesi, in ultimele 15 zile probabilitatea de a avea apa calda este mai mica decat cea de dinainte de decembrie 89.
Si pentru ca nu exista solutii pentru viitorul apropiat, sigur exista intamplari din trecut care ne fac sa simtim mai usor prezentul si, de ce nu, viitorul apropiat.
Cand eram mai mic acasa, of ce ploaie si ce chin, se facea baie in mod natural cand se difuza, sambata seara, serialul Dallas. Cu un Geiar betiv si urat de toti, cu Bobi iubit de toata lumea, cu Luci rebela, cu Pamela frumoasa si neinteleasa, cu Miseli inteleapta, parca debitul la apa calda era suficient pentru o famile normala si traditionala din vremurile alea. Si vremurile alea inca erau bune. Pentru ca, daca merg cu amintirile mai in trecut, ajung la alte conditii.
Era 1984. Eram in vacanta de vara. Era ultima olimpiada transmisa de televiziunea romana, cea de la Los Angeles, olimpaiada de vara, pentru ca eram toti in vacanta de vara, logic. Aveam 11 ani si eram in vacanta la tara. De fapt nu eram chiar la bunici, ci la o sora de-a bunica-mi, undeva in Molodova cum credeam eu, sigur in Bucovina cum am aflat ulterior, undeva pe malul Siretului, inconjurat doar de veri mai mari (nici prea morti nici prea plugari – mi-a placut Ion Barbu _Dupa melci). Aveam o matusa care avea un televizor pe lampi si un cuptor cum doar in Moldova se mai gasesc. Ne strangeam toti verii, primari sau de-ai doilea, secundari cum s-ar spune acum, stateam inghesuiti pe un pat cu saltea de paie sau pe cuptor, pentru ca era si un cuptor la matusa Profira (chitca, cum se spunea in satul in care se vorbea o limba ucraineana veche), ne uitam la singurul televizor din vecini, un Opera pe lampi care se incalzea in 10 minute si care se inchidea dupa ce vedeam aur la gatul Doinei Melinte, Ecaterinei Szabo, Anisoarei Cusmir. Au urmat multe medalii, cele mai multe de la vreo olimpiada: gimnastica pe echipe, Nicu Vlad la haltere, Elisabeta Lipa si Marioara Popescu la canotaj fete, Ivan Pataichin si Toma Simionov la baieti, Ion Draica la lupte si multi altii. Astea sunt amintirile sportive. De la chitca Profira plecam bucurosi si patrioti si redeveneam copii normali, adica mergeam dupa bureti la padure, dimineata mergeam cu vaca la pasune, seara faceam o baie in Siret, ziua mergeam la furat mere de la pomul laudat, niciodata cel din curte, culegeam zmeaura de la o alta matusa care dormea la pranz (chitca Maria), ea nu stia ca vin in fiecare zi culegatorii, zilele curgeau pana sambata cand venea ziua de baie. Aici am vrut sa ajung, chiar daca pe ocolite, pentru a arata ca se poata face baie chiar si fara apa calda.
Eu eram cel mai mic din curte, un fel de atarnache. Am invatat sa merg cu bicicleta pe sub cadru pentru ca nu puteam peste cadru, am invatat sa inot pentru ca m-au impins altii in apa si n-am avut incotro, am invatat sa ma intorc singur de la padure pentru ca cei mari isi bateau joc de mine si fugeau spre casa, am invatat sa ma dau jos din nuc fara scara pentru ca scara se lua inainte, am invatat sa fumez Amiral pentru ca trebuia sa fumez Amiral. Cu filtru.
Sambata era ziua de baie. Se punea in gradina o vana mare, de tabla, in care se puneau aproximativ 10 galeti de apa scoase manual din fantana. Scosul apei din fantana parea in fleac fata de cei 100 de metri de la fantana pana la albia minune pusa mestesugit intr-un loc anume, care era ferit de ochii oricui, pentru ca primele care faceau baie erau cele doua verisoare mai mari. Cred ca ele au inventat locul acela pentru ca eu si cu varul meu mai mare, de fapt el si cu varul lui mai mic, incercam sa le vedem cand se dezbracau si se imbaiau. Rezultatul: nici o sansa. Dupa golirea albiei si scosul altor 10 galeti de apa, dusul acestora si lasatul apei la incalzit, urma baia baietilor. Apa din fantana avea pana in 10 grade celsius, in doua trei ore ajungea, cu ajutorul Soarelui, la maxim15 grade, o temperatura optima din punctul nostru de vedere, de atunci, pentru o baie buna. Pentru ca Head&Shoulders urma sa isi faca aparitia peste vreo 20 de ani, sapunul, samponul si gelul de dus erau incorporate in vestitul sapun de casa. Ne lua cam zece minute sa intram in apa rece, ne mai lua maxim 5 minute sa ne spalam si sa ne clatim si gata, baia saptamanala era amintire. Era amintire cel putin inca o zi, pana cand transpiratia facea ca pojghita de sapun de casa sa paraseasca partile cele mai expuse ale corpului. Nu tin minte ca vreunul dintre veri, baiat sau fata, sa raceasca, sa aiba rosu in gat, sa aiba febra sau sa fie tras de curent. Erau si alte vremuri, bineinteles, erau si alte curente.
Acum doua seri am umplut cada cu apa si cu spuma, rece atat apa cat si spuma, si am facut o baie care mi-a amintit de baia din copilarie. Si a doua zi mi-am adus aminte pentru ca gelul de dus, nu stiu daca stiti, se da jos de pe corp foarte greu in lipsa apei calde.
Intre timp sper ca conflictul intre super eroii postcomunisti sa se incheie si sa ne putem spala cu apa calda pana sa inceapa sa se redifuzeze Dallas.