Acum cateva zile am fost cu un grup de prieteni, dupa partida de tenis cu piciorul din fiecare luni seara, la o bere. S-a intamplat sa comandam si pizza, lucru care se intampa foarte rar. Pentru ca eram mai multi abonati la aceeasi pizza, domnisoara de la bar ne-a intrebat daca ne aduce tacamuri si, in cazul in care raspunsul era pozitiv, cam cate. Raspunsul a fost din start ca nu avem nevoie de tacamuri pentru ca, pe vremea cand abia aparuse pizza in orasul nostru, aceasta se manca cu mainile. Asa ca am pastrat traditia. O alta traditie din Balcani este aceea care spune ca la fiecare intalnire se spune o poveste, un banc, o pilda, o ceva, o cumva, lucru care a fost confirmat de Andrei Plesu la o emisiune televizata pe la Digi 24, acesta spunand ca in zona asta de lume educatia s-a facut, in lipsa scolilor si universitatilor din occident, mai mult pe cale orala, balcanicii invatand mai mult din povestile auzite sau spuse.

Si ca sa nu o lungesc foarte mult va spun povestea spusa in acea seara de un coechipier de tenis cu piciorul si prieten bun si vechi. Balcanic, normal.

Prietenul meu, fost coleg de banca in treapta I de liceu, era dintr-un sat situat la 30 km de Constanta si, la fel ca orice copil din perioada aia de timp, isi dorea foarte mult sa mearga la oras. Avea un var mai mare in Constanta si in fiecare vacanta era trimis de parintii lui, cel putin pentru o saptamana, la verisor. Totul parea mai interesant, chiar daca nu mai frumos. Copiii erau imbracati altfel, oamenii vorbeau altfel, toti se deplasau altfel, era un alt ritm de viata pentru adulti si pentru copii, era moda cu cheia de gat, programul de joaca si de somn era altfel, poate ca se injura altfel intre copii, oricum viata unui copil de la sat venit la oras era altfel. Era cu doi ani mai mic decat verisorul de la oras, dar a fost acceptat in gasca. Lucrurile curgeau ok, cu jocurile pe care le jucau toti copiii de la oras din anii aceia: noua pietre, lapte gros, capra noua, tara tara vrem ostasi, frunza, o miuta sau o victoria, o ascunsa pe inserat, cand se puteau sparge mai usor oalele si se puteau manca la fel de usor sarmalele, cand dupa “ceapa ceapa stai in groapa” urma in mod inevitavil “usturoi hai la noi”, cu o somatea cu tubermanul (desteptii vor spune tub Bergman) sau o ieseala cu prastia la sticleti. Si pentru ca tot ce e frumos nu poate dura o vesnicie, ok-ul de mai sus s-a transformat in ceva mai putin ok.

Intr-o vineri dimineata s-a anuntat in cartier ca la alimentara se baga marfa. Pe vremea aceea copiii erau dresati. Cand se forma cea mai mica coada ei erau primii care se asezau. Stateau cateva minute sau zeci de minute pana cand coada se maturiza, urma o discutie cu un adult din apropiere, ceva de genul nenea, nu va suparati, plec pana acasa si ma intorc in 5 minute, nenea era de acord, copilul mergea pana acasa, lua bani de la mama daca era acasa sau de la vecina, pentru ca fiecare avea o vecina pe care se baza, daca era mama acasa venea negresit, daca nu era mama sigur venea vecina si se lipea de coada pentru ca cineva ii tinuse loc si gata, erai in rand cu lumea din rand. Urma o asteptare de 2 ore pana venea marfa, apoi inca o ora cel putin pana iti venea randul si atunci vedeai ce marfa s-a adus in vinerea aia la alimentara. Era atunci cum e la copii acum cu oul Kinder: dupa ce desfaceai sacosa acasa vedeai ce au bagat in ziua respectiva la alimentara. Mult timp dupa ce am stat si eu la aceste cozi m-a urmarit intrebarea daca se forma coada pentru ca se anunta ca se baga ceva la alimentara sau daca se baga ceva la alimentara pentru ca se formase deja coada. E ca aia cu oul si cu gaina, dar mai putin filosofica. Cred ca singurii care stiu raspunsul la aceasta intrebare sunt Dumnezeu si fostul secretar de partid pe judet. Din pacate, nici unul nu ne poate raspunde.

Dupa ce baiatul de la sat si varul mai mare de la oras si-au petrecut aproximativ 3 ore la coada, au ajuns acasa si prietenul meu neorasean si-a dat seama ca a pierdut atatea ore din timpul de joaca pentru decat doua pungi cu tacamuri, cum ar spune Dragnea. Si pentru ca atat vesnicia cat si intelepciunea s-au nascut la sat, a concluzionat ca data viitoare cand vine la verisorul de la oras va veni cu cateva linguri, cateva furculite si cateva cutite pentru ca la oras e mare saracie si mare pierdere de vreme: a pierdut 3 ore pentru niste tacamuri.

Cred ca si din cauza asta cei de varsta noastra prefera sa manance pizza doar cu mainile din dotare, fara sa foloseasca tacamuri.