RAZBOIUL STELELOR

La o bere dupa tenisul cu piciorul, in lipsa de subiecte, am abordat una din temele predilecte ale copilariei noastre, in afara de intrebarile stupide de genul cine e mai tare, Superman sau Omul Paianjen, cine bate dintre un leu si un tigru si asa mai departe. Intrebarea era care este filmul care ne-a placut cel mai mult. Raspunsurile au fost urmatoarele: Pistruiatul, Toate panzele sus si cam atat. La o discutie cu cumnatu-meu, la un gratar, am continuat discutia si am fost surprins cand mi-a spus ca filmul pe care l-a apreciat cel mai mult in copilarie a fost Razboiul Stelelelor. La fel de surpins a fost el cand i-am spus ca am vazut filmul dar nu mi-a placut deloc.

Am auzit un banc bun acum ceva timp. Intr-un birou lucrau doi colegi. Unul dintre ei intarzie intr-o dimineata si ii explica colegului punctual care a fost motivul: un vecin a parcat pe locul meu, dimineata am vazut lucrul asta si am vrut sa ii ridic stergatoarele de parbriz ca sa il atentionez sa evite sa parcheze pe locul meu in viitor dar, din greseala, i-am taiat toate cauciucurile.

In copilarie, prin clasa a III-a, mergeam la antrenament la fotbal, la Parcul Pionierilor cum se numea atunci, impreuna cu un vecin de bloc si bun prieten, Croif. Aveam trei antrenamente pe saptamana si mergeam mai mult inertial, pentru ca nu eram, cel putin eu, foarte chemat de fotbal. Nu lipsisem de la nici un antrenament pentru ca in fiecare dimineata eu si Croif ne cautam unul pe celalalt si, chiar daca unul dintre noi voia sa doarma mai mult sau nu avea chef, mama celuilalt il obliga sa mearga la fotbal cu urmatoarele cuvinte magice, care mi s-au infipt in creier din copilarie: da’ el cum poate?

Intr-o dimineata, in vacanta de vara, prietenul meu se pregatea sa mearga la antrenament, nu inainte de a trece si pe la mine. La iesirea din casa a vazut pe un scaun pantalonii cu care urma sa plece taica-sau la munca, a vrut sa ii puna mai bine pe spatarul scaunului dar, din greseala, la fel ca in bancul de mai sus, i-a luat zece lei din buzunar. Nu a fost foarte greu sa ma convinga sa nu mergem la antrenament in acea dimineata. La cel mai ieftin cinematograf rula Razboiul Stelelor, super film in perioada aceea, biletul de intrare era 4 lei, filmul incepea la 9 si se termina la maxim 11, noi incepeam antrenamentul la 8, terminam la 10 si ajungeam acasa tot pe la 11, daca ajungeam in ziua respectiva cu jumatate de ora mai tarziu nu credeam ca isi va da seama nimeni. Atat parintii mei cat si ai lui Croif plecau la munca pana dupa amiaza, asa ca, in mintea noastra, eram liberi ca pasarile cerului. In jur de ora 8 am fost in fata cinematografului, am reusit sa ne furisam mai in fata, am prins bilete si am intrat victoriosi in sala de proiectie. Nu era loc sa arunci un ac, nu am gasit nici un loc in picioare (imi place mult vorba asta), eram si cei mai scunzi din tot cinematograful, asa ca singura solutie pe care am gasit-o a fost sa ne urcam pe un calorifer. Caloriferele erau montate pe partea laterala a salii, aveau o latime de maxim 30 de centimetri, eu am stat aproape doua ore cocotat, cu fata spre perete, pentru a nu-mi pierde echilibrul, astfel incat a trebuit sa imi intorc capul spre dreapta, spre ecran, cu mai mult de 90 de grade, adica un chin. Va dati seama ca nu am inteles nimic din tot filmul, la fel s-a intamplat cu prietenul meu, care statea pe acelasi calorifer, langa mine. Asta cred ca e un motiv pentru care mie nu mi-a placut Razboiul Stelelor.

Am iesit de la film foarte obositi si putin anchilozati dar cu satisfactia ca am facut prima golanie din viata noastra: ne-am mintit parintii si antrenorul. Ghinionul continua. In timpul in care am stat noi cocotati pe calorifer, adica aproape 2 ore, afara a plouat cu galeata cam jumatate de ora, o ploaie calda de vara care, dupa scurt timp nu a lasat nici o urma. Totul era uscat si, chiar daca ne spunea cineva ca a plouat, nu il puteam crede. Cel care a vazut ca ploua foarte tare a fost, din pacate pentru noi, taica-meu. Avea o Dacia 1300 cu care pleca la munca. In acea dimineata cred ca nu a avut foarte multa treaba la intreprindere, a vazut cum ploua si a luat hotararea de tata care isi iubeste baiatul care face fotbal. Toti tatii isi iubeau pe vremea aceea baietii, mai mult pe baietii care faceau sport, cel mai mult pe cei care faceau fotbal, asa ca a venit dupa noi la antrenament, sa nu venim uzi acasa. Antrenorul i-a spus ca nu am ajuns la teren asa ca taica-meu, cu rabdarea omului intelept, ne-a asteptat la complexul alimentar de pe strada pe care locuiam, la 100 – 200 m mai jos de bloc. Cand ne-a vazut venind veseli dintre blocuri, am observat un zambet pe care nu il mai vazusem pe fata lui. A urmat un dialog cu mine: ai fost la antrenament? Da. Cum a fost? Foarte bine. V-a plouat tare? Nu a plouat deloc. Sigur nu ma minti? Nu te mint. Apoi a urmat un monolog de-al lui, dar mai mult monolog fizic. Ultimii metri pana in fata blocului am atins pamantul de foarte putine ori pentru ca taica-meu, care chiar daca nu era un foarte bun fotbalist, m-a tinut numai in suturi. Iata si al doilea motiv pentru care mie nu mi-a placut Razboiul Stelelor.

Printre suturile alea, am concluzionat ca era ultima oara cand il mint pe taica-meu. Tot atunci ma rugam ca taica-meu, om intelept, sa nu le spuna parintilor lui Croif ce am facut. Lucrul acesta, cu toate rugaciunile mele, nu s-a intamplat asa ca in acea seara si prietenul mei si-a luat cafteala. Macar el nu si-a luat-o pe strada, in fata blocului, unde pe mine m-au vazut toti vecinii, el a avut cu taica-sau un meci, pe care sigur l-a pierdut, dar macar a fost indoor, si fara spectatori

Chiar daca nu l-am intrebat niciodata pe Croif, sunt convins ca nici lui nu i-a placut Razboiul Stelelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *