INSULA OVIDIU

La sfarsitul anului doi sau trei de facultate a venit prietena mea la mare, nu la mine acasa, la hotel, dar ne-am intalnit. Prietena mea de atunci este sotia mea de acum si suntem fericitii posesori a doi copii. Tot in perioada aia a venit la mare si prietena prietenului meu. Prietena lui de atunci este sotia lui de acum si ei sunt, de asemenea, fericitii posesori a doi copii. Am hotarat sa ne intalnim toti patru si sa petrecem timpul impreuna.

Am inchiriat o barca cu vasle si am plecat spre insula Ovidiu, de pe lacul Sutghiol. Se putea ajunge foarte usor si cu un vaporas, Luceafarul cred ca se intitula, dar am vrut aventura si adrenalina. Noi, baietii, am vaslit o ora cu randul, am legat barca la ponton si ne-am prezentat la singura carciuma de pe insula, ceva neschimbat de pe vremea de dinainte de 89, cu oameni acri, neospitalieri, carora aveai impresia ca le datorai tot timpul ceva, dar ei nu datorau nimic nimanui. Ne-am asezat la o masa si am studiat meniul. Trebuie sa spun ca nu stateam foarte bine financiar, noi baietii, cel putin. Pe fete nu le-am intrebat cum stau cu banii pentru ca trebuia sa facem impresie buna si sa facem noi cinste. Obositi de la vaslit si sleiti de puteri de la soarele care ne-a batut in cap o ora, am comandat patru portii de peste si, pentru ca ni s-a parut relativ ieftin, am cerut si o sticla de vin. Ce nu stiam noi era faptul ca pretul nu era la portie, ci la suta de grame. Am fost foarte surprinsi cand a venit nota de plata si am vazut ca fiecare portie avea cel putin 400 grame, asa ca bugetul era dat peste cap. Nu aveam nici macar jumatate din suma pe care o aveam de achitat. Ca sa nu ne facem de ras in fata fetelor si a clientilor care abia ce venisera cu vaporasul, am gasit solutia salvatoare, macar de moment. Prietenul meu urma sa isi lase lantisorul de aur, accesoriu obligatoriu in vremurile alea, ca un fel de amanet la seful de restaurant. Seful restaurantului urma sa ii dea o suma, noi sa platim aproximativ jumatate din suma incasata, suma ce reprezenta consumatia, si a doua zi urma sa revenim pe insula sa platim lantisorul si gata, problema rezolvata.

Am predat lantisorul, am incasat banii, am uitat sa achitam nota si am plecat cu barca spre debarcaderul de la care o inchiriasem. Nu eram foarte suparati, dar aveam o oarecare tristete pentru ca lucrurile nu iesisera exact cum ne-am dorit. Eram si foarte obositi, incepuse sa bata si ceva vant pe ghiol, asa ca inaintam foarte greu. Pentru noi, constantenii, plimbatul cu barca era deja rutina. Stiam ca ne putem baza, in cazul in care vremea se strica, si pe alte ambarcatiuni, cu vele sau fara, care trageau langa barcile cu rame si le tractau pana la debarcader. Dupa vreo jumatate de ora de vaslit, cam fara spor, vedem cum spre noi se apropie o barca cu motor, foarte galagioasa, cu trei oameni la bord. Ne-am bucurat in primul moment, chiar am facut semne din maini in speranta ca vor fi de acord sa ne tracteze pana la mal. Fetele nu stiau sa inoate, era prima experienta de mers cu barca, vantul se intetise si valurile erau destul de mari, asa ca barca cu motor care se apropia ne venea manusa. Cand s-a apropiat am observat ca barca era populata de seful de restaurant, un ospatar masiv cu care nu ne trecea prin gand sa ne contrazicem si cu bucatareasa sefa, care ocupa jumatate de barca, toti in alb, ca bucatarii si ca ospatarii din vremurile alea. Ne-au certat ca am incercat sa fugim cu banii de pe lantisor, noi am sustinut ca nu am avut intentia, doar a fost o neintelegere si o fastaceala de-a noastra, ne-am cerut scuze, am platit nota, i-am rugat sa ne duca pana la mal, ne-au refuzat, am vaslit singuri cu amaraciune, am ajuns la mal, am predat barca si, abia cand fetele s-au simti in siguranta pe uscat, ne-am data seama de ridicolul si, in acelasi timp, de umorul situatiei din care tocmai ce iesiseram.

A doua zi ne-am intalnit in aceeasi formatie, am luat vaporasul pana pe insula Ovidiu, prietenul meu si-a recuperat lantisorul, am stat la o masa unde am comandat 4 racoritoare. Nu ne-am riscat la mancare pentru ca eram patiti. Am intrebat in gura mare daca preturile din meniu erau la portie sau la suta de grame, ospatarul pe care il stiam din ziua precedenta a raspuns ca totul era la gramaj, toti clientii de la restaurant s-au ridicat si au plecat spre vaporas. Noi ne-am savurat cele 4 sticle de 250 ml de racoritoare, eu am fumat o tigara, ne-am ridicat satisfacuti de la a doua masa pe care o luaseram pe insula Ovidiu in decurs de numai doua zile si ne-am urcat pe vaporas. Oamenii de pe vaporas ne-au multumit pentru ca le-am deschis ochii, le-am povestit unora dintre ei patania de cu o zi inainte, le-a parut rau pentru ca nu a fost nimeni sa ne deschida si noua ochii si gata, calvarul nostru se terminase.

Am ajuns la debarcader, am traversat si am ajuns in Mamaia. Am comandat ceva de mancare la prima terasa care ne-a iesit in cale, nu inainte de a pune intrebarea cheie: preturile sunt la portie sau la suta de grame?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *