Prin anii ’80 – ’90, cand la televizor nu se putea vedea nimic, cand la radio se auzeau doar stiri despre depasiri de plan cincinal si vizite ale lui Ceausescu in tara si in strainatate, cand iti era frica sa vorbesti cu necunoscuti ca nu cumva sa iti iasa pe gura vreun porumbel politic, toti traiau cu frica in san, inclusiv parintii mei. Parinti care, la fel ca majoritatea parintilor din Romania, ascultau Europa Libera dar nu recunosteau si parinti care, de cate ori mergeam pe la oameni pe care ii cunosteam mai putin sau trebuia sa ma intalnesc cu alti copii pe care ii cunosteam de putin timp, imi spuneau sa am grija ce vorbesc. Adica, cum s-ar spune acum, sa fiu atent sa nu ii dau pe goarna, sa nu dau din casa. Era, adica, vorba despre informatie. Era vorba despre siguranta lor ca indivizi. Am trecut peste asta odata cu revolutia din ’89. Problema sigurantei trecuse.
Ramasese problema mandriei parintilor, a bunului simt si a fricii de rusine, toate astea stranse de generatii. Spun asta pentru ca mai era un sfat, sfat primit cu siguranta de majoritatea dintre noi, sfat ce tinea, de data asta, de un criteriu calitativ: ai grija cum te porti si cum vorbesti, sa nu ne faci de ras.
Le stiti pe astea: daca fumezi te rog sa ne spui, sa nu aflam de la altii sau spune-mi ce note ai, daca ai note proaste, sa nu ma fac de ras la sedinta cu parintii. Asa erau vremurile atunci, asa erau oamenii atunci. Se mergea mai mult pe bunul simt, pentru ca inca nu se descoperise efectul Dunning Kruger.
Vin cu cateva citate, pentru a putea intra in subiectul acestui text.
Confucius: „Adevărata cunoaștere este a-ți ști dimensiunea ignoranței”.
Bertrand Russel: „Unul dintre cele mai triste aspecte ale vremurilor noastre este că cei care au certitudini sunt proști, iar cei cu imaginație și competență sunt plini de dubii și indecizie”.
Charles: Darwin „Ignoranța generează mai des încredere în sine decât cunoștințele”.
In fine, Efectul Dunning-Kruger este o eroare de apreciere în care persoane incompetente apreciază eronat competența lor ca fiind mult mai mare decât în realitate. Acest comportament se datorează incapacității persoanelor respective de a-și recunoaște nivelul lor, tocmai din cauza lipsei lor de cunoștințe în domeniu.
Dunning și Kruger afirmă că, într-un anumit domeniu, cei incompetenți:
-
vor tinde să-și supraestimeze propriul nivel de competență;
-
nu vor recunoaște înalta competență a celor competenți în realitate;
-
nu-și vor da seama de propria lor incompetență;
-
vor recunoaște propria incompetență anterioară după ce vor dobândi un nivel înalt în domeniul repectiv.
Ultimele doua paragrafe sunt luate de pe wikipedia, informatiile sunt la indemana oricui si sunt la liber, cum se spune. Ce vreau sa spun cu cuvintele mele este faptul ca efectul acesta ar trebui redenumit, cel putin in Romania, la alegere: efectul Dancila sau efectul Dragnea sau efectul Pop sau efectul Olguta sau efectul Firea si lista cu potentiale nume ar putea continua aproape la nesfarsit. Am inceput cu povestea din copilarie pentru ca atunci, dupa cum am spus, se mergea mult pe bun simt. Acum, din pacate, se merge mult pe lipsa de bun simt, pe puterea ignorantilor. Nu doar al celor care iau decizii, caci despre ei este vorba in povestea asta, pentru ca ei nu sunt constienti de incompetenta lor, dar si a celor din anturajul lor apropiat, pentru ca daca macar ei ar avea bun simt si simtul ridicolului ar trebui sa le spuna celor de langa ei ca sunt atat de nepregatiti incat nu vad ca sunt incompetenti.
Ma astept si sper ca o facultate de medicina din Romania, una mai putin cunoscuta, poate chiar de undeva din sudul Romaniei, daca o exista, multumita cu bugetul pe care l-a primit de la statul roman, sa o faca pe doamna Dancila Doctor Honoris Causa si sa ii propuna sa tina o conferinta despre efectul Dunning Kruger. Pentru participantii internationali la aceasta conferinta, pentru ca ar trebui sa participe si din astia, de dragul povestii, mi-as dori sa traduca Olguta. Astfel Romania ar deveni, pentru a cata oara, campioana mondiala a ridicolului.
Si drama nu e asta. Imi inchipui ca nu doar in politica lucrurile se intampla asa, adica cu incompetentii in varful ierarhiei. Drama asta se stie: ca in Parlament si in ministere e plin de Dunningi si de Krugeri, de baieti destepti si de fete destepte, pe la educatie, sanatate, transporturi, mediu. Doi trei baieti “supercompetenti” sigur sunt pe la Fonduri Europene, alti cativa pe la cine stie ce agentii guvernamentale, haideti sa ne gandim ce se intampla pe la inspectoratele scolare judetene, in conducerea spitalelor mari din Romania, in conducerile tuturor institutiilor de stat si in toate institutiile care tin de primariile din toata tara. Drama mai mare este ca in Romania de azi totul este interconectat politic, chiar si partea economica, cum ar spune Gigi Becali, astfel ca la toate intreprinderile cu actionariat de stat se intampla la fel: la CFR, Tarom, CNAIR, Hidroelectrica, CEC.
Si in afara de a ne gandi, cred ca mai trebuie sa facem ceva: sa votam si sa ne si implicam. Sau poate ne e teama ca nu cumva sa ne supraapreciem?