De mai bine de 12 ani sunt antreprenor in Romania si deja am obosit si a inceput sa imi para rau ca am luat aceasta decizie. A trebuit sa fac o incursiune inapoi in amintirile mele si sa vad unde a inceput pornirea asta spre facut business. Dupa putin efort mental, ca nu pot sa spun intelectual, iata ce am gasit.

Eram in liceu, imediat dupa revolutie, intr-o Romanie in care toata lumea incerca sa faca bani. Si pentru ca educatia financiara era spre zero, pentru ca aproape nimeni nu stia sa deschida si mai ales sa dezvolte o afacere, cei mai multi din randul celor cu putin curaj faceau bisnita: se aduceau blugi Pyramid si tot felul de textile de la turci, alune si caramele de la bulgari, caciuli rusesti din Moldova sau chiar din Rusia, butelii de voiaj din Polonia si tot asa. O vecina relativ tanara, de la etajul doi, abia venise din Polonia, cu ceva marfa. Sotul era navigator, cred, asa ca nu avea cine sa o ajute sa vanda proaspetele produse de import. Gar, prieten bun si vecinul meu de la etajul 4, impreuna cu mine, urmatorul ca varsta in ordine descrescatoare, am fost alesi de vecina Lili sa o ajutam. Am fost alesi e un fel de a spune. Ne-a chemat la o cafea, chiar am baut o cafea, ne-a servit cu o tigara, ne-a manipulat exact cat a trebuit astfel ca, atunci cand ne-a intrebat daca nu am vrea sa o ajutam sa vanda cateva butelii de voiaj, ni s-a parut atat de natural sa raspundem afirmativ incat chiar am raspuns afirmativ.

La marginea cartierului se organiza in fiecare duminica dimineata un targ, in care fiecare venea sa vanda ce credea ca are mai interesant de vandut, adica era plin de vanzatori. Cei care lipseau erau cumparatorii. Noi nu stiam ca pe vremea aia, de plictiseala mai mult, multi constanteni de varsta a doua mergeau la targ doar sa caste ochii, nu sa cumpere. De multe ori, cand vedeam puzderia aia de lume, credeam ca acolo se incheie tranzactii de catralioane de lei. Era doar o iluzie si ni s-a confirmat ca nu prea se intampla nimic in urmatoarea duminica dimineata cand, eu cu doua butelii si Gar cu doua butelii, am plecat sa facem prima afacere. Ne promisese vecina Lili un ban constit, trebuia sa vindem fiecare butelie cu 400 de lei si noua ne reveneau 100 lei per caciula (socoteala e in banii actuali, in leii noi). Planul de acasa era ca in maxim 2 ore sa terminam, sa avem timp sa si cheltuim banii pana seara.

Pentru ca buteliile nu erau foarte usoare si pentru ca ne-am trezit si am plecat mai tarziu decat vanzatorii cu experienta, nu am prins vad, cum se zice. Pe la marginea talciocului ne-am asezat fiecare cu o butelie in fata si cu una intre picioare, sa fie si pe post de scaunel, si am asteptat macar 4 cumparatori din multimea de potentiali afacersiti. Binenteles ca mai erau zeci de alti asa-zisi afaceristi care aveau de vanzare exact produsele noastre, dar nu am fost dezamagiti. Speranta moare ultima si in afaceri. Dupa vreo doua ore de stat de pomana, dupa ce am terminat de fumat cele 4 tigari de caciula cumparate la bucata, incepeam sa ne dam seama ca ne vom intoarce invinsi, cu zero vanzari. De nicaieri au aparut 3 tigani cu un caine lup foarte frumos si foarte bine dresat. Ne-au intrebat tiganii cat costa butelia, le-am spus ca 400, pretul e bun, stai ca mergem sa il intrebam pe tata cate cumparam, cainele se juca cu noi, noi cu cainele, credeam ca am dat lovitura. Brusc, tiganii au plecat cu tot cu caine, noi am ramas in asteptare, sa vedem cate butelii vrea al batran al lor sa cumpere de la noi, dar ne-am dat seama ca una din buteliile care tineau loc de scaun a disparut odata cu plecarea tiganilor si a cainelui. Atunci ne-am dat seama ca erau de fapt  4 tigani, dar unul a venit prin spate. Pentru cateva secunde panica s-a instalat in noi, dar nu atat de adanc incat am putut face o socoteala din care iesea foarte simplu ca, in loc sa castigam 100 lei de caciula, aveam de dat cate 200. In urmatoarele cateva secunde am facut un plan. Eu am ramas sa pazesc cele 3 butelii ramase, Gar, mai inalt si mai bine facut, a plecat dupa tigani si, nu stiu cum, dupa cateva minute care mi s-au parut foarte lungi, a venit cu butelia inapoi.

Acum cateva luni am auzit un banc, vechi si actual. O fata da anunt la ziar: astept la mine in apartament un barbat chipes, tanar si bogat pentru a incepe o relatie. Dupa cateva ore se prezinta la usa tinerei un barbat care nu avea nici una dintre calitatile cerute de tanara. A sunat la usa si, cand domnisoara a intrebat ce cauta, el a raspuns: in legatura cu anuntul, pe mine sa nu te bazezi.

Atunci am inteles ca habar nu aveam ce inseamna tehnici de vanzare dar am vazut ca tiganii stapaneau foarte bine tehnicile de “cumparare”. A fost o mare satisfactie ca dupa jumatate de zi de duminica de munca am reusit sa iesim pe zero. Mari afaceristi, ce sa zic! Ne-am bucurat amandoi ca nu iesim pe gaura, am dus marfa la Lili, i-am spus femeii ca nu o sa mai incercam sa ii vindem nimic, sa nu se bazeze pe noi, ne-am promis ca povestea ramane intre noi si ne-am petrecut o jumatate de duminica exact cum stiam noi mai bine: nefacand nimic.

Circula o vorba prin Romania: decat sa muncesti de pomana mai bine stai de pomana. Pentru noi, primii afaceristi din bloc, vorba era mai adanca: decat sa muncesti in pierdere, nu mai bine stai de pomana? Si raspunsul a venit instantaneu: ba da.