LMM CONSTANTA

Stire de interes local: fostul liceu militar de marina, LMM Alexandru Ioan Cuza, cum il stiau constantenii, se va reinfiinta. Dupa 20 de ani, cum ar spune Dumas, de la prima reforma a invatamantului militar din 1998. Liceul nu va mai functiona langa fostul institut de marina, actuala scoala de maistri, ci va fi relocat la fostul liceu Navrom, actualul Colegiu Tehnic de Marina “Alexandru Ioan Cuza”. Nu cred ca e o stire senzationala dar, cu siguranta, va trezi multe amintiri. Mie deja asta mi se intampla.

In 1988, cand am terminat clasa a VIII-a, maica-mea avea un var care era student la Institutul de Marina, sau chiar terminase. Era singura ruda care in anii de gimnaziu ma mai ajuta la matematica, in rarele vizite pe care ni le facea. Nu stiu ce relatie putea fi intre un absolvent de facultate, chiar de facultate militara, si un absolvent de gimnaziu, dar sunt sigur ca ma simpatiza si sentimentul era reciproc. Imi placea de Mitica, asa il chema pe varul maica-mii, cand venea imbracat in haine militare, tot timpul barbierit si ingrijit. Nu mi-a trecut niciodata prin cap ca as putea da la LMM, dar din vorba in vorba, cu putina manipulare din partea a lor mei si a lui Mitica, dupa cateva promisiuni, am fost convins. L-am convins si pe colegul meu de banca si pe un vecin de bloc si bun prieten. In ultimul trimestru m-am meditat la matematica si la romana pentru ca admiterea la liceele militare era foarte grea. M-am inscris, au urmat probele medicale unde am vazut un copil de 14 ani care a baut 3 L de apa, pentru ca 3 kilograme ii mai trebuiau ca sa indeplineasca greutatea minima din barem, au urmat probele sportive si examenele propriu zise. Eu si colegul de clasa am intrat, prietenul meu de la bloc nu a reusit. Oricum, nu a fost nici o mare drama pentru el, nici o mare bucurie pentru noi. Examenele la liceele militare se dadeau inainte de cele de le liceele civile, asa ca pentru fiecare mai exista o sansa. Eram bucuros ca scapasem de o grija si ca ai mei scapasera de stres. Vacanta a trecut repede, mai ales ca faceam sport si aveam antrenamente de cateva ori pe saptamana.

Odata cu inceperea scolii au venit si dramele. M-am prezentat in prima zi de scoala la LMM cu parul putin cam lung, cu o chica scarboasa cu ochii de acum dar chic atunci si, dupa ce ne-au fost impartite uniformele, de unitate si de oras, am fost dusi, in mod organizat, la frizeria unitatii unde am fost tunsi toti la fel, adica palmier: parul ceva mai lung sus si aproape ras prin parti si la spate. Imi venea sa plang, dar am trecut peste. La apelul de seara ni s-au impartit sectoarele: unii au prins WC, altii spalator, unii dormitor, altii hol, unii perimetrul din jurul cainului, altii curtea, nimeni nu a ramas fara. La inceput am crezut ca este o gluma dar a doua zi la 6.00 s-a dat trezirea si a trebuit sa frec un hol intreg cu o patura si cu ceara pentru ca asa trebuia sa arate un hol de LMM, sa luceasca. Inca un soc peste cateva zile, cand am fost numit veselar la cantina, adica trebuia sa punem masa, eu si alti cativa colegi, sa strangem dupa ce se temina de mancat si sa si spalam vasele. Pentru ca facusem ceva sport, am fost selectionat in echipa de fotbal a liceului, fapt care imi dadea ceva libertati. Nu mergeam la studiu dupa amiaza, spuneam ca am antrenament. A durat cateva zile pana cand dirigintele s-a intalnit cu totul intamplator cu antrenorul, in liceu, in timp ce eu spusesem ca am si plec la antrenament. A venit prima sanctiune: planton 2, adica trebuia sa dorm 3 ore, sa stau planton alte 3 si sa ma trezesc dupa alte 3, urmand sa fac sectoare inca o ora, sa fiu veselar inca una, sa stau 6 ore la scoala, sa mananc si sa ma schimb in 2 ore apoi sa merg la studiu, adica sa ne facem temele pentru a doua zi in sala de curs. In afara de a sta planton, restul reprezenta o zi obisnuita in LMM. Au inceput regretele, telefoanele catre parinti date dupa ce saream un gard si ajungeam la telefonul public din institut, au urmat scrisorile in care ii imploram pe ai mei sa ma scoata din iad. Avusesem o copilarie plina de libertati, invatasem relativ bine, intrasem la o scoala buna si cum nici o fapta buna nu ramane nepedepsita, incepusem sa indur. Nu intelegeam mai nimic din ceea ce mi se intampla. Colegul meu de banca nu era in compania mea, el era la navigatie, eu la mecanici, asa ca nu prea cunosteam pe nimeni, eu care eram inconjurat de prietenii de la bloc si de la scoala. Drama se adancea, asa ca parintii s-au hotarat sa ma retraga din liceul militar. Si pentru ca totul se plateste, si ai mei au platit 1944 lei pentru cele 36 de zile de LMM, adica au platit cazarea si masa.

Mi s-au parut cele mai lungi si mai urate 36 de zile din viata mea. In aceleasi conditii traiau toti colegii mei, unii insa erau mai mult decat fericiti. Cel care a baut 3 L de apa pentru a avea greutatea minima, cel mai slab si mai scund dintre noi, zicea ca pentru el e ca si cum ar fi nimerit in rai. Era dintr-un sat din Suceava, avea multi frati mai mici, de care se ocupa, mergea dimineata cu vaca, apoi mergea la scoala, apoi facea temele, apoi avea grija de animale si de fratii mai mici. In liceu avea 3 mese pe zi, un pat doar al lui, haine curate tot timpul si un respect de sine care dadea pe afara. Dupa 2 saptamani a luat o permisie si a ajuns la el in sat, iar cand a venit a spus ca, imbracat in hainele militare, era salutat si de cei batrani si de cei tineri. Pentru el a fost o experienta placuta LMM-ul, pentru mine deloc.

Dupa ce ai mei au reusit sa ma transfere la un liceu civil, viata mea a reintrat in normal, dar am jurat ca ma voi feri de armata cat voi putea. Dupa un an a venit revolutia si din aceasta cauza armata nu se mai facea la inceputul facultatii, ci dupa absolvire. Dupa ce am terminat facultatea am reusit sa fentez sistemul cativa ani, pana cand armata nu a mai fost obligatorie.

Ma mai intalnesc cu prieteni care au facut armata, incep sa povesteasca, de obicei doar lucruri frumoase, dar nu am nici un regret. Cand sunt intrebat daca am facut armata raspund ca am facut-o primul dintre toti cunoscutii mei si, pentru ca am fost primul, am prins oferta de a face si o armata mai scurta: 36 de zile, cele mai lungi din viata mea.

Oricum, le doresc succes viitorilor LMM-isti.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *