In vremea copilariei mele, care s-a intamplat in cvasitotalitate in perioada comunista, lucrurile erau foarte asezate. Parintii mergeau la munca, copiii mergeau la scoala, parintii lucrau 6 zile din sapte, copiii se jucau in fiecare zi. Nu existau weekenduri prelungite, totul se sarbatorea prin munca. Distractia parintilor insemna o iesire cu prietenii la un restaurant, mai rar, sau intalniri la unul dintre prieteni, cu muzica, bancuri despre regim, table, rummy sau carti. Intre toate astea, parintii isi faceau timp pentru copii, cel putin parintii mei. Mama cumpara bilete la teatru cel putin o data pe luna, de la sindicat, si mergeam cu totii sa vedem cate o piesa la Casa de Cultura sau la Fantasio. Cand rula cate un film strain, din ce in ce mai rar in ultima perioada a comunismului, copiii mergeau de dimineata sa ia bilete si seara mergeam cu familia sa vedem Gheata verde, de exemplu. Mamele se ocupau si de educatia copiilor, ele verificau temele si ne mai obligau sa citim cate o carte, pana ce am prins gustul. Tot mamele mai impleteau cate un pulover, fular, manusi si caciula de iarna, o rochie pentru fete si un burlan, cum se purta pe atunci. Tatii munceau mai mult, cel putin taica-meu, asa ca nu prea ne intersectam in timpul saptamanii de lucru. Pentru a se revansa sau pentru ca, pur si simplu, ii facea placere, din doua in doua saptamani, cand juca Farul acasa, ma lua la meci. Am vazut meciuri celebre la stadion: o victorie in ultima etapa cu Victoria Bucuresti, cand Farul s-a salvat de la retrogradare si Coras a castigat gheata de aur a Europei cu cele 3 goluri marcate, atat cat ii trebuia. Mai tarziu mi-a povetit taica-meu ca totul a fost regizat, ambele echipe fiind multumite, in plus fiind fericiti si cei 20000 de oameni prezenti la meci. Un alt meci de pomina a fost in sezonul 1987-1988, cand Farul a promovat in divizia A dupa o victorie cu Braila. Echipei noastre in trebuia o victorie. Am ajuns la stadion la ora 9 dimineata, chiar daca meciul incepea la 11 si abia am gasit cateva locuri pentru noi 2 si inca cativa vecini insotiti de baietii lor. La ora inceperii meciului erau in jur de 25000 de specatatori in stadionul cu 18000 de locuri. Toti copacii din jurul stadionului erau ciorchine de suporteri. Tin minte ca la golul 3 al nostru un spectator s-a bucurat atat de tare incat a cazut din copac si a murit pe loc. Povestea a fost spusa de martorii oculari si propagata printre suporteri, presa nu a spus si nu a scris nici un cuvant despre acea intamplare. Farul a condus cu 3 – 0 la pauza, dar a luat doua goluri in repriza a doua si a terminat meciul pe coate si pe genunchi, dar cu victorie si promovare. Tot orasul era multumit, mai putin carcotasii care sustineau ca portarul de la acea vreme, Garjoaba, cred, trantise meciul. Altfel nu se explica cum a putut lua un gol usor in urma unui sut de la 40 de metri. Am mai vazut infrangeri usturatoare in fata lui Dinamo, 0 – 7, dar toti au dat vina pe crainicul stadionului care anunta scorul de la Corvinul – Steaua, terminat cu 11 – 0 pentru Steaua. La ora aceea Dinamo si Steaua, echipe departamentale, alaturi de Victoria si Flacara Moreni, se bateau in 2 la campionat, la final fiind posibil sa conteze golaverajul. Suporterii constanteni erau patimasi dar lasau toata supararea si frustrarea la stadion, inainte sa plece spre casa. L-am prins pe Hagi cand juca la Farul, inainte sa se “transfere” la Sportul Studentesc, l-am prins si pe Fane Petcu care dadea gol din corner cu exteriorul si dadea pase in adancime la “misto”, cum spuneam noi, copiii. Mai tin minte ca la un meci cu Universitatea Craiova, cu care tineam mai toti baietii din scara, dupa victoriile din Cupa UEFA cu Bordeaux si Kaiserslautern, am luat 5 minute de injuraturi si de scuipati de la suporterii de la tribuna B, pentru ca ne-am bucurat cand au inscris oltenii.
Cand nu era etapa de fotbal in care sa joace Farul se gasea altceva de facut. Farul avea in perioada aceea o echipa de rugby campioana. Am vazut meci de titlu pe stadion, cand Farul a castigat impotriva lui Dinamo, cred ca era in 86.
Tot in perioada aceea Constanta avea o echipa relativ buna de handbal, Hidrotehnica, la meciurile careia ma cara taica-meu din cand in cand.
Mai exista echipa de fotbal Portul, care juca in divizia C si inca cateva prin judeteana, dar care mai promovau in C: CONPREF, Vointa, ITC. In orice caz, dupa ce sambata mergeam cu mama la teatru sau la film, duminica mergeam cu tata la meci, nu conta ce meci, aveam de unde alege.
Acum imi dau seama ca a merge la meci insemna si eliminarea furiei, a frsustrarilor, a strigatului impotriva regimului, mai ales la meciurile cu Dinamo. Insemna si o ora sau doua inainte de meci de stat la o tabla sau la samanta cu baiatul tau sau cu un prieten, un banc sau o ironie pe care nu o puteai face in alta parte. Ce mai tin minte este ca toti plateau bilet si ca, si atunci, exista marketing. Biletele la meciurile cu Dinamo, Steaua, Sportul sau Craiova erau mai scumpe decat la meciurile cu echipe de pluton.
Acum multi ani sportul se facea si de placere, acum totul este pe bani si, pentru ca multi inca nu constientizeaza acest fapt, sportul de echipa din Constanta e pe cale de disparitie. Orase cu fotbal de traditie, Pitesti, Ploiesti, Ramnicu Valcea, Arad, se chinuie sa iasa din anonimat. Ce sa spun despre Rapid, Sportul Studentesc sau Progresul Bucuresti?
Ca si in alte domenii, cred ca nu avem oameni competenti si cu viziune pentru a face ceva pentru sport. In Constanta am avut echipa campioana la handbal masculin, HCM, care reusea sa invinga Barcelona, campioana europeana. Cum s-au terminat banii de la primarie, echipa a disparut. Exemplele pot continua cu Oltchim la feminin sau Fibrex la masculin. Sper sa se reinventeze o lege a sportului care sa avantajeze antreprenorii cu capital romanesc in cazul in care sponsorizeaza, la alb, o echipa de interes local. Ma uit la liga I de fotbal si vad ca exista derby bucurestean Chiajna – Voluntari, doua echipe sustinute de primarie. Ce nu stiu suporterii este ca Chiajna nu are, in mare parte, canalizare si apa trasa, dar are buget de cateva milioane de euro pentru fotbal. La Voluntari cred ca este la fel.
Echipele de fotbal au ajuns sa traiasca ca asistatii sociali, cu ajutoare de la primarie. Lucrurile astea nu s-au intamplat deodata, abrupt, s-au intamplat in toti anii de democratie. Nu inteleg cum se poate sustine o echipa din banii comunitatii la care sunt cateva zeci de spectatori platitori la meciurile de acasa.
Iata mai jos cluburile cu cei mai multi sustinatori, “socios”. Acestia nu sunt doar sustinatori din tribuna, galerie, ci sunt si sustinatori financiari ai cluburilor.
-
Benfica (Portugalia) – 270.000
-
Bayern Munchen (Germania) – 238.000
-
Arsenal (Anglia) – 225.000
-
Real Madrid (Spania) – 206.500
-
FC Barcelona (Spania) – 154.000;
-
Internacional Porto Alegre (Brazilia) – 136.980;
-
Porto (Portugalia) – 125.000;
-
Borussia Dortmund (Germania) – 120.000;
-
Palmeiras (Brazilia) – 119.312;
-
Inter Milano (Italia) – 105.919;
-
Manchester United (Anglia) – 100.000;
-
Boca Juniors (Argentina) – 100.000;
-
Corinthians (Brazilia) – 98.729;
-
River Plate (Argentina) – 97.618;
-
Gremio (Brazilia) – 82.511;
Sunt informatii luate de pe site-ul GSP, deci publice. La aceste informatii ar putea avea acces si Burleanu si Lupescu, de la FRF. Ar putea da un telefon la clubul Borussia Dortmund, care era in pragul falimentului acum cativa ani, si ar putea sa ceara sfaturi. Problema este ca nu au timp, timpul lor este dedicat pentru a-l balacari pe celalalt si pe echipa lui. Cred ca nu vom iesi din aceasta stare de fapt pana cand cei de la FRF nu isi vor face timp pentru a face ceea ce trabuie sa faca. Aceeasi situatie, din pacate, este nu numai in sport, ci in toate celelalte domenii din Romania. As vrea sa inchei cu “ Hei, hei, hai Faru’ “, dar sigur nu ma asculta nimeni.
