Pe 1 martie, in prima zi de primavara a acestui an, un domn din Olanda, Frans Timmermans, prim vicepresedintele comisiei europene, a venit la Bucuresti pentru a da cateva sfaturi politicienilor romani in legatura cu legile justitiei. Fiecare a inteles ce a vrut, partidele de la putere ca e bine, ca mai sunt cativa pasi pana la indeplinirea obiectivelor ce vor duce la concluzia ca Mecanismul de Cooperare si Verificare este inutil, cei din opozitie au inteles ca mai sunt cativa pasi dar ca puterea nu ii mai urmeaza ci, dimpotriva, a luat-o in sens contrar. Analistii politici au inteles ca Romania merge pe sarma in relatia cu partenerii europeni, iar noi, populimea, vom arata ce am inteles la urmatoarele alegeri, pentru ca pana atunci nu putem face si arata nimic.

In anul 1979 sahul Iranului, Mohhamed Reza Pahlavi, a fost alungat de la putere, dupa aceste evenimente monarhia fiind inlocuita cu o republica islamica. Tot acest proces s-a intitulat “revolutia islamica” si a dus la o transformare radicala a societatii iraniene, pana atunci liberala. La inceputul acestei revolutii s-au luat masuri foarte aspre, mai ales in ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti, masuri care, dupa ceva timp, au fost intrucatva imblanzite.

Pentru a scapa de aceste noi masuri, in mare parte interdictii arbitrare, multi iranieni au reusit sa se interneze in case de nebuni, cel putin pentru cateva luni, pana ce apele aveau sa se aseze. Aici isi puteau apara vechile idei si puteau sa declare ca sunt impotriva islamului si impotriva noului regim. Pentru a iesi de la ospiciu era suficient pentru oricine ca, pentru cateva zile, sa se comporte normal. Apoi urma o declaratie prin care isi recunostea vina de a fi fost impotriva noului regim, isi recunostea pacatele, isi cerera iertare si astfel era primit in noua societate.

Printre activitatile interzise in noua republica islamica erau sportul si muzica, chiar si muzica traditionala. Aceste masuri, dupa ceva timp au inceput sa fie imblanzite dar, cel putin la inceputul revolutiei islamice, muzicienii profesionisti au fost foarte afectati. Acestia trebuiau sa exerseze pe ascuns pentru a nu isi iesi din forma. Nu stiu cat e de reala istorisirea ca, in acea perioada, orchestra clasica din Teheran exersa pe ascuns, noaptea tarziu, in pustiu.

Un pianist celebru din acele vremuri, inchis de noul regim pentru delict de opinie, exersa in fiecare zi pe un colt de masa din celula, pentru a-si pastra flexibilitatea degetelor. Exersa este mult spus pentru ca totul se intampla pe muteste.

Directorul inchisorii l-a chemat in una din zile pe celebrul pianist si l-a intrebat:

– Ce faci in fiecare zi cu mainile pe masa din celula? Nu cumva exersezi la pian?

Pianistul a raspuns ca nu facea nimic special. De plictiseala doar batea cu degetele in masa, in ritmuri doar de el stiute. Directorul l-a intrerupt rugandu-l sa ii spuna adevarul, pentru ca nu era atat de prost pe cat il credea pianistul.

– Esti un pianist cunoscut si incalci interdictia pentru ca continui sa exersezi melodiile interzise.

Pianistul a negat la inceput, dar intr-un final a trebuit sa recunoasca ca uneori, fara voia lui, degetele sale isi aminteau un concert sau altul, regaseau ritmul si linia melodica si o cantau pe claviatura mesei din celula.

– Foarte bine ca ai recunoscut, a spus directorul care, de cateva zile, se intampla sa fie din ce in ce mai ingaduitor. Te inteleg si poti pleca.

In timp ce pianistul iesea din biroul directorului, flancat de doi gardieni, directorul l-a strigat si i-a spus:

-Mare atentie! Nu ai voie sa canti decat linii melodice autorizate de noul regim. Doar bucati autorizate.

Aceasta este doar o istorioara amuzanta despre noul regim instaurat in Iran de revolutia islamica. Despre alte zeci de mii de episoade dramatice sau tragice sunt altii in masura sa povesteasca. Ceea ce incerc sa spun este ca, daca la inceput, toti iranienii liberali au luat schimbarea regimului ca o gluma proasta, viitorul le-a aratat si ne-a aratat ca republica islamica a fost orice, numai o gluma nu.

Acum 2 ani a inceput la Istanbul inca o revolutie initiata de armata si finalizata de Erdogan si de sustinatorii sai. Rezultatele se stiu, a urmat o epurare masiva si un control cvasitotal al presei, chiar daca acum 2 saptamani presedintele Turciei a declarat ca tara sa e campioana la libertatea presei.

Din cate ne-a spus istoria, este mai usor de alunecat de la o societate liberala catre una iliberala sau chiar catre o dictatura decat de reveni de la o dictatura la o societate liberala. De la revolutia noastra au trecut 30 de ani si inca nu ne-am facut bine. Atentie mare, dragi carmaci, orice viraj prea brusc la stanga sau la dreapta poate fi fatal pentru tanara democratie din Romania. Nu cred ca ne dorim ca in cativa ani sa putem fredona doar melodii autorizate de comitetul de cultura din Videle sau din Alexandria.