Stiu ca suna cam aiurea Clubul Alpin Constanta. E ca si cum ai spune ca lucrezi la Salvamar Sinaia. Nu numai ca suna urat dar, in realitate, nici nu exista. Exista o mana de baieti carora le place sa mearga pe munti si care, mai in gluma, mai in serios, constituie un mic club. Avem si un loc de intalnire, la un membru al grupului care are o carciuma. Aici am hotarat unde facem urmatoarea tura de iarna: Varful Bucsoiu.

Vineri, 12 ianuarie, ne-am pus in miscare spre Gura Diham. Cu o masina luata de la un prieten, Renault Megane II cu motor diesel, pentru un consum mic, l-am cules pe Daniar apoi ne-am intalnit la o benzinarie cu Matei si cu Adi si in jur de ora 14 am plecat. Pe autostrada A3, intre Bucuresti si Ploiesti s-a aprins becul care anunta ca nu mai avem ulei la motor. Dupa ce am verificat cu joja am constatat ca, intr-adevar, nu aveam ulei deloc. Am sunat la o masina din spate, unde se mai aflau 3 constanteni, Dinu, Erol si Sergiu, care era (masina) cam la o ora de noi si i-am rugat pe baieti sa ne ia 3 L de ulei. S-a rezolvat cea mai grea problema, asa ca am putut sa ne continuam drumul. Pe la 19.30 am ajuns la Gura Diham, iar pe la 20.00 am plecat spre Poiana Izvoarelor, unii cu frontale, altii cu frontalele celor din fata, cum a fost cazul meu.

Intr-o ora si un sfert am ajuns la cabana, am lasat bagajele, am mancat o ciorba de legume si am baut cate o bere. Adi a venit cu chitara, asa ca seara nu avea cum sa nu iasa bine. Dupa inca o jumatate de ora au mai venit si ultimii 3 pe care ii asteptam, Cornel, Dan si Seba, de la Bucuresti.

Atmosfera la Poiana Izvoarelor este foarte buna, cabanierul ne-a dat o camera cu 8 locuri si inca o camera de 2 locuri cu aceeasi intrare, asa ca am stat grupati. Focul a ars pana spre dimineata, deci am avut conditii extraordinare.

Dimineata, dupa un mic dejun rapid, ne-am echipat si am luat-o in ritm alert spre Pichetul Rosu, apoi la Poiana Bucsoiu am facut stanga pe Valea Bucsoiului, spre varf.

Zapada era de aproximativ 0,3 m, dar am avut noroc ca Erol si Dan au facut urme. Plecarea de la cabana era programata la 8.30, dar am intarziat o ora, asa ca trebuia sa ne grabim, sa ne putem intoarce pe lumina.

Dupa doua ore de urcus am oprit sa ne punem coltarii. Zapada era proaspata, asa ca a fost foarte greu; va dati seama cum a fost pentru cei din fata.

Dupa inca doua ore eram pe sa, unde am infulecat ceva, foarte repede, sa nu inghetam.

Erau -10 grade Celsius, dar Soarele ne-a ajutat. Dupa inca 20 min ne-am oprit pe Busoiu Mare pentru cateva fotografii, apoi am continuat drumul spre Prepeleac.

Urma sa coboram pe o vale spre traseul Poiana Izvoarelor – Malaiesti. S-a lasat ceata si in scurt timp abia reuseam sa vedem marcajul. La un moment dat chiar l-am pierdut; Cornel mai facuse tura asta cu cateva luni inainte si am hotarat sa mergem pe mana lui. La un moment dat am facut dreapta de pe creasta si am avut noroc.

Cornel a recunoscut traseul, nemarcat, ca si cel pe care am urcat. Este vorba de coborarea pe valcelul indracit, unde zapada proaspat asezata ne-a dat mari batai de cap.

Dupa ce am ajuns in traseu am mai facut mai mult de o ora pana la Poiana Izvoarelor. Toata povestea a durat 9 ore, am reusit sa ajungem la cabana pe lumina zilei; a urmat inca o seara cu un ceai fierbinte, o bere si o chitara.

Dimineata ne-am despartit, mai obositi decat credeam ca putem fi.

Se aude pe la Clubul Alpin Constanta ca intr-o luna urmeaza o Peleaga in Retezat. Stai sa o vedem si pe asta.