CANTONAMENT

Inca din clasa a X-a, plecam sambata seara sa dorm la un coleg de clasa si sa invatam pentru teza pe care urma sa o avem urmatoarea saptamana. De multe ori dormeam la el si duminica. Fratele lui mai mare, care terminase facultatea, avea un post in afara orasului si aproape in fiecare weekend era in delegatie. La fix pentru cei care iubeau cartea. Ne intalneam cativa prieteni, fete si baieti dar de cele mai multe ori doar baieti si invatam de rupeam. Ascultam muzica, fumam si beam cate ceva. Prietenul meu era de la tara si tot timpul in apartamentul inchiriat de fratele lui mai mare gaseam cate o tuica de casa sau un vin de butuc. Tuica o combinam cu suc de rosii, asa ca, dupa mai multi ani, cand am fost serviti la un chef cu bloody mary, am avut o senzatie de deja vu. Se asculta Depeche Mode, Scorpions, Queen etc. Nu va spun ce rezultate obtineam la teze, ideea e ca reuseam sa nu ne facem de ras.

Surprinzator pentru unii, am luat si treapta a II-a si am si terminat liceul.

La sfarsitul clasei a XII-a, dupa ce am luat bacalureatul, le-am zis alor mei ca plec la Topraisar, la Matei, sa invatam pentru facultate, fara sa fim tentati de golaniile din oras. Asadar, un cantonament pentru recapitulare, ca de invatat nu putea fi vorba, doi ani dupa treapta a II-a tot de invatat ocupandu-ne. In aceste doua saptamani am stat in camera cu umbra, de la drum, si chiar am invatat in primele doua zile, dupa care am ajuns la concluzia ca eram toba de carte si ca nu are rost sa ne mai incarcam creierii. Nu eram mari bautori dar, daca tot eram la tara, intr-o noapte am pus in functiune alambicul, care nu lipsea din nici o curte, si am facut cativa litri de tuica. Nu stim cum a iesit pentru ca dupa 200 ml de frunte toate papilele gustative au dat bir cu fugitii. Ne-a prins rasaritul langa cazanul de tuica, foarte beti si foarte optimisti. Simteam ca tot viitorul e al nostru si nimic nu poate schimba aceasta senzatie. Dupa cateva ore de dureri groaznice de cap si ceva somn, totul parea fara iesire, stai sa vezi ca nu luam la facultate, ca ii facem de rusine pe parinti, ca ne-am batut joc de anii de liceu, ca va trebui sa plecam in armata, totul parea groaznic. Dupa o noapte de somn bun, pentru ca “noaptea e un sfesnic bun” – asa zicea un comentator sportiv, Ionel Stoica, “pauza e un sfesnic bun” – soarele aparea iar pe strada noastra.

In fiecare seara ieseam in sat, unde eram un fel de vedete. Toti colegii de scoala primara ai colegului meu stateau pe langa noi sa auda povestile de la oras, iar fostele colege il sorbeau din priviri pe al nostru. Vedetismul asta aveaun pret, trebuia sa facem cinste cu o bere sau un TEC, sa aratam ce bine o ducem. Adevarul este ca eram mai saraci decat cei din sat, insa imaginea e cea care conteaza. Trebuia, astfel, sa gasim o solutie; nu a fost foarte greu.

Pe vremea aceea, toate TIR -urile din Turcia si din Bulgaria intrau in Romania pe la Negru Voda si, spre portul Constanta, erau obligate sa treaca prin Topraisar. In curte era un butoi cu 200 l de motorina pentru aprins focul si pentru orice altceva putea fi folosita, nu prea ma pricep. Intr-o noapte am scos 15 l de motorina intr-o canistra, am mai pus 5 l de apa, am facut 30 m pana la sosea si am asteptat ca un sofer de TIR din Turcia sa vrea sa faca afaceri cu noi. S-a intamplat in mai putin de o ora, am luat cateva marci si am redevenit vedete la birtul din sat.

A venit timpul sa dam admiterea la facultate, cu chiu, cu vai, am intrat, cu mai mult chiu si mai mult vai am si terminat facultatea, atat eu cat si Matei, ne-am intemeiat cate o familie si acum avem copii relativ mari.

Copilul meu mare este clasa a XII-a, iar al lui clasa a XI-a. Ne intalnim in fiecare saptamana la un tenis cu piciorul si mai stam de vorba. Bineinteles ca vorbim si despre copiii nostri si ne umfla rasul cand ii spun ca fiu-meu e plecat in weekend la un coleg sa invete pentru teza sau pentru test.

Mi-au trebuit mai mult de 20 ani ca sa imi dau seama ca, la fel cum eu fac pe prostul si nu imi dau seama ce fac copiii la colegul respectiv, la fel si taica-meu facea pe prostul si nu isi dadea seama ce insemna, de fapt, cantonament pentru recapitulare.

Am scris asta pentru toti cei care au copii mari si, despre care, acesti copii mari cred ca sunt prosti, cum si eu, acum mai bine de 20 de ani, credeam despre tatal meu.