PARINTI MODEL

 

Plecand de la adevarul ca parintii copiilor de azi suntem noi, nu inteleg cum ne-am putut schimba atat de mult. Ce nu ne placea nou in copilarie si in adolescenta, ii obligam pe copiii nostri sa faca. Ne credem chiar mai destepti si suntem aproape convinsi ca nu ii obligam, ci le demonstram cu argumente ca asa e bine sa faca, si ei, in urma demostratiei, fac ce credem noi si ei ca e bine.

Imi amintesc ca in timpul gimnaziului temele erau sfinte. Aproape ca nici sa respir nu aveam voie daca nu aveam temele facute. Normal ca exagerez, dar nu aveam voie sa ies la joaca, pentru ca alte preocupari nu existau. Nu aveam televizor, internet, jocuri pe calculator, nu aveam cateva ore pe zi nici electricitate. Dar timpul il pierdeam la fel cum se pierde acum. Daca aveam de facut teme doua ore, trebuiau sa fie ultimele doua ore inainte de culcare, altfel ziua mea era distrusa.

Ca orice generatie, credem ca copilaria noastra a fost cea adevarata, naturala, nealterata de gadgeturi. Si parintii nostri se jurau ca perioada copilariei lor a fost cea adevarata. Atunci, de ce nu ii credem pe copiii nostri ca asa trebuie sa fie copilaria lor? Fiecare dintre noi a auzit ‘asculta-ma, ca nu-ti vreau raul’, ‘eu ca tine am fost’, ‘eu stiu mai bine ce-ti trebuie’, ‘nu stii ce-i bun’ sau alte expresii cam de acelasi gen. Mie nu-mi placeau de loc, aveam mai multa deschidere la ce imi spuneau prietenii, la ce auzeam de la un var mai mare sau de la un vecin mai de treaba, asa trebuia sa se intample cand eram copil, dar acum nu inteleg de ce copiilor nostri nu le place , cand copiilor nostri li se pare ca adevarul altora e mai adevarat decat adevarul nostru in relatia cu ei. Nu o stiti pe asta: ‘spune-i tu, ca pe mine nu ma crede’ ?

De multe ori ma trezesc ca sunt in relatia cu copiii mei exact cum era tata cu noi. Nu imi doresc asta, dar inertia e foarte mare. In mintea mea chiar sunt convins ca sunt mult mai modern, mai deschis la minte, mai prieten cu copiii mei decat erau parintii mei cu mine. Toti parintii cred asta, dar sunt surprinsi cand copiii le spun ca nu sunt deloc diferiti de parintii colegilor sau prietenilor lor.

Unde voiam de fapt sa ajung? La competitia parintilor prin copii. Din clasele primare incepe concursul. Nu inteleg de ce unui copil de clasa zero i se organizeaza ziua de nastere sau de nume la loc de joaca, cu animatori si cu organizatori de jocuri, cand copilul vrea de fapt sa se joace cu cateva colege sau colegi, fara sa se bage nici un parinte in jocul lor. De fapt inteleg, pentru ca asa am facut si noi ca parinti. Eram mandri, uite ce frumos a iesit, ce tort bun am adus, totul a fost perfect. Dar cand il intrebi pe copil daca i-a placut, scoti de la el un ‘a fost ok’. Important este cu cine se simte copilul bine si, mai important, ce cadouri primeste. Astea se pot rezolva si in alta parte, nu la loc de joaca.

Asta e doar un exemplu. Incepe apoi competitia pentru note. Cati copii de clasa a doua se meditau cand eram noi copii? Nici unul. Atunci, de ce ii meditam pe copiii nostri de la varste atat de mici. Cred ca pentru faptul ca nu mai avem timp suficient pentru ei si, de asemenea, pentru a fi multumiti in fata noastra: am facut tot ce am putut pentru copil.

Este o moda acum sa avem copilul la colegiu, e mai fita. In clasa a IV-a incepe drama. Se mediteaza copilul un an intreg la o matematica pe care nu prea a facut-o la scoala pentru a lua la cel mai bun colegiu din oras. Daca, doamne fereste, nu ia examenul, are o vacanta ratata si parinti care se cred pierduti: unde am gresit, trebuia sa facem altceva? Nu prea ii intereseaza de esecul copilului, lasa ca o sa inveti si intri in a IX-a la un liceu bun, ii intereseaza mai mult esecul lor: vezi, invata, sa nu ma faci de ras.

Pentru copil e un drum fara iesire. Daca nu reuseste sa ia la colegiu va fi chinuit urmatorii patru ani, meditat toti anii, ca sa nu ii mai faca de ras pe parinti. Daca reuseste, dupa prima luna de scoala va incepe meditatiile, tot pentru urmatorii patru ani, pentru ca afla parintii ca toti copiii din clasa se mediteaza. Am auzit una mai frumoasa: pentru ca la adminterea in clasa a IX-a conteaza media generala din gimnaziu, sunt parinti care trimit copiii la mediatii cu profesorul de la clasa pentru note si cu un alt profesor pentru acumulare de cunostinte. Orice ar face, copilul cu parinti carora le place competitia si care provoaca competitie, au o copilarie ratata. Dar noi, parintii, stim cum trebuie sa arate copilaria copiilor nostri, chiar daca parintii nostri, din punctul nostru de vedere, nu stiau cum trebuie sa arate copilaria noastra. Nu vedeti ca atunci cand ajungem parinti credem ca suntem generatia de parinti cea mai desteapta?

Nu vreau sa trag concluzii, pentru ca nu sunt in masura, dar imi trebuie o incheiere. De aceea zic: haideti sa nu ne mai uitam in exterior, ci sa privim in interiorul nostru. De acolo vor veni raspunsurile la intrebarile privind copiii nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *