DESPRE ANVERGURA

Dupa cate imi aduc aminte, prima data cand am auzit de acest cuvant a fost prin gimnaziu. In “Copiii capitanului Grant” era vorba de un condor de prin Anzi care avea o anvergura a aripilor de aproape 2 metri. Mai mult mi-am inchipuit ce vrea sa spuna acest cuvant. Acum e foarte la indemana sa intri pe dexonline. Asta am facut si eu si iata:

ANVERGÚRĂ, anverguri,  1. Desfășurare, întindere. ◊  De mare anvergură = pe plan mare; vast, atotcuprinzător. 2. Distanță între extremitățile aripilor unui avion. ♦ Distanță între vârfurile aripilor întinse la păsări, fluturi și liliac. – Din  envergure.

In gimnaziu aflasem, de fapt, a doua explicatie care, din punctul meu de vedere nu e foarte importanta. Acum cateva zile, la o cafea, discutam cu un prieten, cu care am fost si coleg de gimnaziu si de liceu, despre 2018, in primul rand pentru ca urmeaza dupa 2017. Am divagat si ne-am adus aminte ca se vor implini 100 de ani de la Marea Unire. Ne-am adus aminte ca la Bac am avut de facut un eseu despre Unire si, cu mintea de acum, radeam cand ne aduceam aminte ce invataseram: totul incepea cu Tudor Vladimirescu, Pacea de la Adrianopol, revolutia de la 1848 (tarziu mi-am dat seama de ce se numeau baietii aia pasoptisti), unirea principatelor, razboiul de independenta, regatul, poate ceva razboaie balcanice, apoi primul razboi mondial si, in sfarsit, Unirea. Toti invatam la fel, dupa aceeasi programa, toti invatam doar sa luam BAC-ul, dadeam multi la Poli, deci istoria era la “si altele”. Odata cu trecerea timpului si cu cresterea creierului am inceput sa ne punem intrebari si sa cautam raspunsuri. Asa am ajuns si la prima explicatie a cuvantului. Da, vorbim despre “anvergura”, despre asta e vorba. Cam peste tot.

Dupa 1800 boierii din Tarile Romane au realizat ca era bine sa isi dea copiii la scoala. Pentru ca primele universitati au fost infiintate de catre Cuza, boierii nu aveau de ales si isi dadeau odraslele la facultate in tari straine. Asta pentru ca, ma repet, nu aveau de ales. Bineinteles ca acesti copii de boieri au avut colegi de facultate care au venit cu idei revolutionare, idei care au inmugurit, “surprinzator”, in vestul Europei, nu la noi, care si acum ne credem buricul pamantului. Daca ne uitam la marii nostri revolutionari, Kogalniceanu a facut studii in Franta, Balcescu a fost membru al Societatii studentilor Romani de la Paris, Golescu a devenit inginer tot la Paris, Alecsandri a luat BAC-ul la Paris, Rosseti a fost secretar al Societatii studentilor romani de la Paris etc. Chiar si Avram Iancu a terminat Facultatea de Drept in afara “regatului”, adica in Austro -Ungaria, la Cluj. Inchipuiti-va cu ce idei au venit tinerii romani de la Paris si, mai ales, inchipuiti-va ce fosti colegi aveau sa le devina prieteni. Aici intervine intelesul cuvantului “anvergura”.

Continuam cu ceea ce va deveni casa regala. Inchipuiti-va ce relatii existau, in primul rand de sange si in al doilea rand de prietenie cu celelealte case regale din Europa. Nu intamplator tezaurul Romaniei a fost trimis, in timpul primului razboi mondial in Rusia. Regina Maria a Romaniei era vara buna cu tarul Nicolae al II-lea al Rusiei si cu printul mostenitor al Imperiului Britanic. Nu vreau sa fac o incursiune in istoria moderna a Romaniei, vreau sa vorbesc doar despre anvergura oamenilor de stat.

Chiar si regimul comunist din Romania a creat oameni de anvergura si relatii de anvergura. Iliescu a terminat facultatea la Moscova, fiind coleg cu Mihail Gorbaciov. Foarte multi sirieni, egipteni, libieni, chiar greci au fost absolventi ai facultatilor din Romania. Fosti prim ministri ai Chinei sunt absolventi de studii universitare din Romania. In multe spitale din orientul mijlociu se vorbeste romaneste.

Si acum, prezentul.

Primul ministru este absolvent de UCDC Bucuresti. Da, nici eu nu stiam, este vorba despre Universitatea Crestina Dimitrie Cantemir, o facultate particulara foarte cunoscuta acum, obscura in 1991 cand era domnul Tudose in primul an de studii.

Nicolicea, om din comisia juridica, a absolvit o facultate particulara la distanta, impreuna cu sotia si fiica, singurii lui colegi de facultate. Este vorba de filiala Drobeta Turnu Severin a Facultatii de Drept a Universitatii Spiru Haret.

Serban Nicolae, alt specialist in stiinte juridice, a absolvit Romano Americana tot dupa 1990, in 1997.

Carmen Dan, ministrul administratiei si internelor este absolventa de Facultate de Drept la Universitatea Ecologica.

De Liviu Pop nu as vrea sa vorbesc. Este singurul care isi va cere scuze anticipat pentru greselile pe care le-a facut.

Alexandru Razvan Cuc, de la Transporturi a terminat Facultatea de Drept la Hyperion.

Exemplele pot continua. Ideea este ca, daca ii rogi pe baietii si pe fetele astea sa iti vorbeasca despre anii de facultate si despre colegii lor nu vor putea, pentru ca ei nu prea au facut facultate. Ceea ce ii recomanda nu este vocea si talentul, ci familia, adica vechea familie FSN-ista, transformata in moderna familie PSD-ista.

Sunt cativa ministri si oameni de vaza din Parlament care au facut scoli onorabile, este vorba de cei mai in varsta. Insa, tot sangele proaspat este deja virusat, cei mai tineri sunt lipsiti de educatie adevarata, de scoala adevarata. In plus sunt atinsi de sindromul Colegiului National de Aparare

Speranta moare ultima, in politica se intampla la fel, tot ultima moare, dar cred ca moare mai repede.