AMINTIRILE MA DOR

Am citit de curand despre un studiu al cercetatorilor britanici care concluzioneaza ca primele aminitiri sunt, in medie, de la 3 ani si jumatate. Eu nu imi aduc aminte uneori ce am facut cu un an in urma, cred ca am sinapsele putin obosite, dar am incercat sa dau timpul inapoi, macar in mintea mea, si sa calatoresc pana la intalnirea cu prima mea amitire, o amintire adevarata, nu franturi de intamplari, intalnire care chiar s-a intamplat.

Eram la gradinita, la camin se spunea, de fapt, pentru ca mancam si dormeam la pranz acolo, ne facusera de curand soimi ai patriei, prima apartenenta la comunism din vremea oricarui copil din acea perioada si ne pregateam de o super serbare pentru ca se apropia sfarsitul trimestrului sau pentru ca era ziua mamei sau pentru ca se intampla ceva, nu mai tin minte despre ce era vorba. Tin minte ca ne adunam copiii din doua grupe intr-o singura sala de clasa, faceau tovarasele educatoare putin loc dupa ce mutau masutele si scaunelele pe care luam pranzul si faceam repetitii zile la rand pregatindu-ne pantru marea serbare. Unii aveau de spus cateva versuri, altii cantau ceva, eu trebuia sa dansez cu o colega o geampara. Cam atat puteam la varsta aia. Am facut atatea repetitii incat eu eram convins ca ultima a fost, in mintea mea, chiar mult asteptata serbare. In seara zilei in care a avut loc ultima repetitie primeste taica-meu un telefon de la nasa lui de cununie si il aud cum vorbeste cu maica-mea in bucatarie. Nasa il ruga sa mearga exact in seara respectiva la Braila si sa il aduca pe sotul ei acasa, sot care era navigator – vaporean se spunea pe vremea aceea – si care aterizase cu nava sub pavilion romanesc exact la Braila, pentru ca atunci Romania avea o flota foarte mare si schimburile de echipaje se faceau in porturi romanesti, nu la Singapore. Dupa ce trag cu urechea si imi dau seama despre ce este vorba, incep sa ma rog de taica-meu sa ma ia cu el, mai ales ca auzisem ca urma sa doarma intr-o cabina de marinar. Taica-meu imi spune ca i-ar placea sa vin cu el dar, dupa cum stia el, a doua zi trebuia sa am serbare, undeva la clubul SNC, adica la clubul care apartinea de Santierul Naval, unde se organizau mai toate serbarile cu soimi ai patriei si cu pionieri. Am inceput sa ma tangui si aproape m-am jurat ca serbarea avusese loc in ziua respectiva, nu stiu din ce motiv, chiar in sala de clasa. La ora aia nu aparuse internetul, nu existau grupuri pe whatsapp, asa ca ai mei nu au avut cum sa verifice spusele mele. Maica-mea chiar mi-a facut repede bagajul si am plecat cu tata sa dorm pe vapor. Aveau ai mei o Dacia 1300 rosie si, singur pe toata bancheta din spate, cu tata la volan si cu muzica la casetofon, mi s-a parut cea mai interesanta calatorie, mi se parea ca ma trateaza ai mei ca pe un om mai mare decat eram. Am ajuns la Braila, am urcat pe vapor, mi-a aratat nasul alor mei puntea de comanda, apoi am fost trimis la culcare, in cabina de marinar, in timp ce adultii au depanat atat amintiri cat si o sticla de tarie, de dragul revederii, bineinteles. A doua zi, sambata, am ajuns acasa dupa pranz, am iesit afara si am captat toata atentia vecinilor din bloc cu povestea, putin exagerata, a calatoriei mele si a noptii petrecute pe cel mai mare vapor pe care il vasusem vreodata, fapt care m-a facut o mica vedeta la scara noastra de bloc.

Luni dimineata la gradinita am simtit o raceala din partea catorva colegi, inclusiv din partea perechii mele de geampara, apoi am simtit ca tovarasa educatoare are ceva cu mine mai ales atunci cand mi-a spus sa ma duc in clasa mea, chiar daca erau stranse doua grupe in sala de clasa vecina, loc in care se facea o analiza a serbarii care avusese loc sambata si la care eu nu participasem pentru ca am ales sa vad vapoare. Am stat mai mult de jumatate de ora singur in sala de clasa, apoi am luat o decizie care inca ma bantuie. Am hotarat sa plec acasa pentru ca ma simteam ignorat de toata lumea. M-am imbracat la dulapurile cu haine, am vazut ca femeia de serviciu nu e atenta, mi-am luat saculetul si in cateva minute am ajuns. Bunica-mea care m-a crescut pe mine si pe sora-mea era acasa mai tot timpul, asa ca usa de la apartament statea descuiata. Am intrat in casa si am vazut ca bunica era in bucatarie si atunci un gand cretin m-a facut sa imi vina ideea care a ajutat ca intamplarea sa devina prima amintire a mea. Cu tot cu saculet si cu tot cu haine m-am furisat dupa patul mare care era in dormitor, intre tablia patului, calorifer si un perete, asteptand ca bunica-mea sa intre in camera si eu sa o sperii si sa radem. Am stat cateva minute ascuns, fara sa mi se auda nici respiratia pana cand gluma pe care voiam sa o fac a inceput sa se transforme intr-o gluma proasta. Am auzit ciocaneli in usa, bunica-mea a deschis si am distins clar vocea educatoarei care intreba daca stie ceva despre mine, pentru ca disparusem din gradinita. Educatoarea mea era insotita si de educatoarea de la cealalata grupa si de femeia de serviciu. Bunica-mea a pus o haina pe umeri si a plecat impreuna cu celelalte detective in cautarea nepotului. A durat ceva pana a revenit, a intrat in casa, s-a asezat la masa in bucatarie si atunci am auzit-o cum plangea. M-am hotarat sa ii curm suferinta, asa ca am iesit in cea mai mare liniste de dupa pat, am facut cativa pasi pana in usa bucatariei si am scos cel ami galagios BAU de pana atunci. Bunica-mea s-a speriat tare de tot apoi si-a revenit, a zambit putin cand a vazut ca nepotul e in siguranta si apoi a urmat o superbataie pe care am incasat-o. M-a lasat plangand si s-a dus sa le anunte pe educatoare ca sunt acasa si in siguranta, chiar daca fragezit pe toate partile, apoi a revenit acasa, nu a scos nici un sunet pana cand a venit maica-mea de la munca, i-a povestit si ei ce golanie am facut, a urmat inca o bataie pe care am incasat-o de la mama, mama nu a scos nici un cuvant pana cand a venit taica-meu de la munca si, cand ma pregateam pentru ultima bataie din ziua aia, taica-meu a inceput sa rada, mi-a zis ceva de teologie, dumnezei sau cristosi, nu mai sunt sigur, si m-a lasat sa dorm linistit, pe singurii centimetri patrati pe care puteam sa dorm. A doua zi a urmat o lectie deschisa cu toti trei parintii, lectie in urma careia mi-am dat seama ca am gresit, dar era prea tarziu si trebuia sa mai treaca aproape o saptamana pana cand durerea si vanataile sa dispara. Si daca pe unii amintirile ii rascolesc, pe mine aceasta prima amintire inca ma mai doare. Mai mult pe partea dreapta, cand e frig afara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *