TRADITII DE PASTE

Mi-am adus aminte de un banc bun zilele astea, un banc care mi-a trezit amintiri. Bancul e urmatorul. Intra un domn intr-un magazin metalo-chimice si intreaba vanzatoarea: aveti vopsea de oua? Vanzatoarea ii spune: dichisitule. Si pentru ca este vorba de vopsea de oua imi aduc aminte de intamplarile de Paste din copilarie.

Cei care au trait in comunism isi aduc aminte de celebra Daciada, competitie polisportiva ce avea loc o data la doi ani, menita sa incurajeze participarea in masa la sportul de amatori. Inainte de fiecare Paste se initia o alta miscare de masa care incuraja miscarea amatorilor, mai ales a celor de sex barbatesc: batutul covoarelor. Ma trezeam sambata dimineata, luam covorul persan din sufragerie pe un umar, paleta de batut covoare pe celalalt umar, un lighean cu o solutie apa – acid acetic pe ultimul umar ramas liber si ma indreptam catre batatorul de covoare aflat in spatele blocului din fata blocului meu. Daca aveam noroc intram primul la aparat, daca nu aveam noroc stateam pana termina evolutia asa-zisul sportiv cu numar de concurs mai mic decat numarul meu de concurs. Exercitiul dura aproximativ o ora, incepea cu lovituri de dreapta – 10 minute, urma o pauza de coaching, cand discutam cu ceilalti participanti si incercam sa invatam ceva de la ei sau sa ii invatam ceva pe ei, apoi urmau loviturile de rever, cu mana foarte obosita. Urma schimbul de terenuri, adica treceam pe partea cealalta a batatorului si lucram la cealalta jumatate a covorului, lovituri de dreapta, decisive, apoi lovituri de rever, mai moi, dar bine tintite. Incheiam cu spalatul covorului cu solutia facuta de maica-mea, otet si apa care, toata lumea recunostea dar nimeni nu putea explica de ce, inviora culorile covorului, culori care erau moarte de mult si pe care doar Isus cred ca le mai putea invia. Dupa aproximativ o ora urcam cu covorul in casa, unde urma, cam o data la doi ani, o permutare simpla a mobilei din sufragerie, pentru ca nu exista living-room in perioada aia. Puneam o biblioteca in locul barului si invers pentru ca, in viata domestica a oricarei familii, era nevoie de schimbare. Mobila aia grea, facuta cu simt de raspundere, nu se putea muta cu tot ce era in ea, asa ca mai dura cel putin doua ore pana reuseam si schimbarea la fata a vechii sufragerii. Dupa mutarea mobilei urma asezarea covorului, acesta nu se aseza niciodata cum voiam eu, asa ca mai trebuia ridicata inca o data mobila, apoi urma asezarea franjurilor covorului si gata, prima etapa pentru pregatirea sarbatorii se incheia.

Urma o alta competitie, de data aceasta competitie feminina, preperarea cozonacilor. Cu o saptamana inainte de aceasta competitie se verifica in fiecare apartament starea buteliei de aragaz, pentru ca cea mai mare drama era sa se termine butelia in timpul coacerii cozonacilor. Dupa o zi de framantat urma o noapte de copt si rezultatul putea sa fie foarte bun, adica maica-mea si celelalte vecine erau tare multumite ca au iesit cozonacii, sau foarte prost, cand cozonacii nu ieseau conform asteptarilor, si atunci ne dadeam seama ca a fost faina proasta sau nu a fost drojdia buna, pentru ca, in nici un caz, nu putea fi vorba de vreo greseala a maica-mii. Si intr-un fel si in celelalt cozonacii se mancau foarte repede de parca si mancatul acestora era o competitie. Cat timp stateau cozonacii la crescut se fierbeau si se vopseau ouale, asa ca in dimineata primei zile de Paste urma ultima parte, cea mai interesanta, adica cea cu Hristos a inviat, adevarat a inviat si concursul de spart oua, concurs in timpul caruia l-am descoperit pe micul David al oualor de Paste, oul de bibilica.

Cand eram mai maricei, prin gimnaziu, am inceput sa mergem sa luam lumina de la o biserica aflata cam la jumatate de ora de mers pe jos. Mergeam cu toata gasca de la bloc, asa ca parintii aveau incredere in noi si se mai si bucurau ca, uite, avem copii cuminti si credinciosi. Asa cum cei mai in varsta luau lumina unii de la altii, de la o lumanare la alta, asa si noi, baietii de la scara, luam lumina unul de la altul, adica unul aprindea o tigara de la celalalt. Nu fumam mult, nici unul dintre noi nu era fumator, dar stiam ca in noaptea de inviere pacatele se iarta si se sterg si era, astfel, singura data cand puteam face prostii si a doua zi erau iertate si uitate de toti, chiar si de Dumnezeu.

Urma o vizita a parintilor pe la nasi, o vizita a finilor pe la noi, copiii traiau cu speranta ca se vor lipi si ei de ceva, un mic cadou de la nasi sau de la fini, dar nu prea se intampla.

Niciodata nu a venit iepurasul de Paste la noi pentru ca era ocupat cu vizitarea copiilor din vestul Europei, dar nici nu i-am simtit lipsa. Stiam ca poate vom primi ceva cadouri peste mai mult de jumatate de an de la mos Gerila, pentru ca si mos Craciun avea treaba tot prin vest.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *