STUDENT LA POLI

In 1992 terminam liceul, dupa o treapta a doua facuta in totalitate in democratie. Amintirile sunt pline de blugi Pyramid din Turcia, pulover Kappa tot de acolo, treninguri Sergio Tacchini, emisiuni TV din Italia combinate cu Bulgaria, majorate facute in apartamente de maxim trei camere cu parintii retrasi in bucatarie, sa se distreze baiatul sau fata cu invitatii, cu un lichior de oua facut in casa, cu un coniac facut din alcool cu zahar ars, cu un TEC la dozator, cu bunica zambitoare si plina de intelegere, cu tati severi care pareau sa fie prieteni cu colegii copilului. Sigur nu am trait nici o drama in acesti doi ani, mai putin dragoastea neimpartasita de o colega sau de prietena vreunui prieten sau a vreunei prietene. Dupa doi ani de experiente, de chefuri si majorate, de foarte mult citit si de discutii despre ce citeam, de cateva evadari la Costinesti, sa vedem si noi atmosfera, de bai la pielea goala noaptea in Marea Neagra, a venit momentul adevarului, pentru noi baietii: plecam la facultate sau in armata. Bineinteles ca intrebarea s-a pus dupa ce am luat bacalaureatul, eu si toti colegii mei si toti prietenii mei. Va dati seama in ce mediu select ma invarteam.

Am dat la Poli, total dezinteresat, mai mult din intamplare si din inertie, era ideea aia ramasa din vremea lui Ceausescu ca inginerii sunt respectati, si am intrat la Mecanica cu bursa. Pentru ca eram putin dezlegat si ai mei nu prea stiau ce presupune lupta pentru gasirea unei camere in Regie, am ajuns in Bucuresti dupa o saptamana de la inceperea facultatii si asta dupa ce o vecina de scara mi-a spus ca i-a zis o colega ca a plecat copilul colegei la Bucuresti la facultate. Mi-am luat o geanta de haine si am plecat in urmatoare zi de luni la Politehnica. Deloc surprinzator, camera mea se daduse primului student care nu avea drept la camera pentru ca cel care avea toate drepturile, adica eu, nu ma prezentasem, adica pierdusem prin neprezentare sau, cum se spune in sport, la masa verde. Nici acum nu stiu de ce a fost aleasa culoarea asta. Prima saptamana am dormit in Gara de Nord si in metrou, la capat de linie, adica in depou. Colegii de grupa veneau la facultate cu mapa, eu cu geanta de voiaj, nu inainte sa ma opresc la baia din holul facultatii, sa ma spal pe maini, pe fata si pe dinti. M-am intalnit cu un fost coleg de treapta I, Aider, care era sofer la o firma turceasca si am dormit la firma lui la birou. Am stat o noapte in parc la Unirea cu Matei, prieten bun si coleg de trapta I, care venise la niste cursuri in ASE. Mai gasisem un Papuc in Romana, carosat, pe care nu il incuia proprietarul, dar se incingea tabla si dormeam prost, ma trezeam obosit. Un alt coleg de treapta I si prieten bun, Eke, student la Romano – Americana la Drept, m-a luat cu el intr-un camin de nefamilisti din Titan , dupa ce ne-am intalnit total neprogramat intr-o carciuma de pe langa ASE. Am stat doua saptamani acolo, dupa care ne-am cazat intr-un internat de liceu, gasit tot de Eke, unde un etaj era destinat studentilor de la facultati particulare, care nu aveau dreptul la camin si studentilor care aveau dreptul la camin dar au dormit pe ei, eu fiind reprezentantul acestora din urma. Eram o mana de studenti intr-o mare de elevi, toti am ramas prieteni: Florinel, Dani moldoveanu’, Omer, Atila, Sorin, Dorin, Bebi.

Dupa cum am spus, aveam bursa datorita rezultatului de la examenul de admitere, bursa mare de vreo 10000 lei, banii de atunci, in conditiile in care taica-meu avea salariu de maxim 20000 lei. Ca orice tata, se sacrifica pentru baiat, nestiind ca proaspatul student avea si bursa. Nici proaspatul student nu stia ca bursa respectiva nu este viagera, ci se reconfirma dupa fiecare sesiune. Si daca tot veni vorba despre sesiune, in cea din iarna am luat doar trei examene din sapte, adica filosofie, analiza si algebra. Dar a fost un prim semestru in care am crezut ca am fost ales primarul Bucurestiului. Aveam bani suficienti de acasa, aveam bursa de merit si faceam si bisnita la cinema Patria, in fiecare sambata si duminica dimineata. Luam zece carnete de student de la colegi, cumparam cate 10 bilete, eu si Eke, la jumatate de pret si le vindeam la pret intreg, dandu-le peste mana bisnitarilor consacrati, care vindeau la pret intreg plus ceva, profitul lor. Adevarul este ca studentilor li se dadeau doar locuri in primele randuri, adica 1, 2 si 3, dar cu cu pixuruile la noi, randurile deveneau 21 sau 23 sau 33, in functie de preferintele clientilor. Cand clientii nemultumiti si bisnitarii profesionisti si-au dat seama cine ocupase piata, Eke a mancat 10 bilete, eu pe cele 10 ale mele si am fost convinsi ca sectorul nostru nu era acolo. Am mai incercat la Scala, dar regina cinematografelor bucurestene ramanea Patria si noi am vrut regina sau nimic.

Dupa prima sesiune si pierderea bursei am inteles ce inseamna studentie de sarac. Mancam bine o data pe saptamana cand veneam eu sau vreun coleg de acasa. Campion la adus mancare era Matei care avea cele mai interesante genti: mici la exterior si foarte mari la interior. Si acum ii doresc sanatate mamei lui, ca ne-a scos de cateva ori din foame. In perioada respectiva am realizat ce bun e mustarul pe paine, orezul fiert, fara nimic langa el, gemul cu putin mucegai deasupra. Tot in semestrul doi m-am indragostit de cea mai frumoasa fata din caminul de fete, pentru ca, am uitat sa va spun, exista si un camin de fete. S-a dovedit dupa cativa ani ca a fost foarte buna acea indragosteala care a fost confirmata de o casatorie si urmata de doi copii. Cand a dat caldura au inceput baile din fiecare zi in Regie, de pe malul Dambovitei, plimbarile prin parcul Carol, o iesire la teatru sau la film, am fost de doua ori la opera si, oricat as lungi aceasta enumerare, nu veti gasi cuvantul “invatare” sau “recapitulare”, asa ca dupa o vara fierbinte la malul marii, neintrebat de nimeni nimic, pentru ca eram student, a urmat o toamna rece. Sesiunea de toamna, care era programata pentru cateva zile, maxim doua saptamani cu tot cu reexaminari, in care trebuia sa iau sase examene, s-a transformat intr-o nesfarsita toamna, prelungita cu inca un an pentru ca, previzibil, a trebuit sa repet anul. Parintilor nu le-am spus, mai mult de rusine, prietenilor le spuneam, mai mult in gluma, ca am avut an pregatitor ca strainii, cei mai multi din Africa, ce aveau un an in care trebuiau sa invete limba romana. Cel mai bun coleg de grupa, Bebe, care in prezent e finul meu de cununie, a reusit sa treaca, dar s-a lasat ajuns din urma in urmatorul an. La fel si Eke, care a confirmat urmatorul an ca a apromovat anul I doar prin noroc. Matei a fost solidar si cu mine si cu Bebe. Ne-a inteles pe amandoi, dar ele era la cibernetica sau cibernautica, cum ne placea sa spunem.

Cam asta a fost primul meu an de facultate. Urmatorii cred ca au fost la fel de interesanti si, vorba reporterilor, vom reveni cu detalii.

Mi-am adus aminte de aceasta perioda pentru ca in vara asta baiatul meu are admitere la facultate, la Poli. El nu stie ca eu stiu ce il asteapta. Timpul va confirma daca o sa am puterea sa il inteleg. Mi-as dori sa aiba doar un an pregatitor pentru ca, pe vremea cand eram student era o vorba: primii sase ani sunt grei pana treci de anul trei.

2 thoughts on “STUDENT LA POLI

  1. Amintiri ….
    Au trecut 20 de ani de când am terminat și încă mai am, cam o dată pe an, câte un coșmar cu madame Tanăsescu în rolul principal.
    Parcă ieri mă strecuram ca un ninja împreună cu Matei pe cămin la prăduială nocturnă, nu mereu de foame, dar era de neratat raidul din toiul nopții.

  2. Am spus ca va urma cel putin un episod. La praduiala erati campioni. Cat despre Tanasescu, tin minte ca am fost la doua mariri, apoi m-am vindecat. Prima marire a fost de la 7 la 6, a doua de la 6 la 5 si nu m-am mai riscat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *