De la tubermane la joaca prin copaci

Fiecare sustine, mai ales dupa o varsta, ca a avut cea mai frumoasa copilarie. Eu nu fac exceptie si ma laud, de cate ori am ocazia, cu copilaria mea si cu faptul ca eram foarte dezlegati, toti cei de la bloc. Plecam din casa dimineata si ne intorceam seara, nimeni nu isi mai aduce aminte ce mancam, apa beam de la aspersoarele care udau iarba prin parcuri sau umpleam o sticla de apa de la vreo tasnitoare, sticla de sticla, normal, si luam apa de rezerva la noi. Beam cate 5, 6 copii, unul dupa altul din acea sticla si nu ne trecea prin cap sa stergem gura sticlei ca sa nu luam boli sau microbi, cum spuneau parintii.
In cartierul in care am copilarit, ca mai in toate cartierele din Constanta, se construia. In fata blocului meu s-au construit mai multi ani blocuri de locuit. Acolo era locul nostru de joaca. Saream din blocurile in constructie de la etajul 1 cum sare fata mea acum din pat. Saream si de la etajul 2, dar nu direct pe pamant, ci pe un morman de nisip. Toti isi aduc aminte de tubermanul cu cornete depre care am aflat, multi ani mai tarziu, ca se numea tub Bergman. Luam metri intregi de tub, pe care il foloseam in batallile cu cornete, unele cu bold.
Vara trecuta, cand fata mea avea 6 ani, m-am intalnit dupa multi ani cu un prieten cu care am copilarit in cartier si ne-am adus aminte de prostiile pe care le faceam si cu ce ne umpleam timpul. Prietenul meu are, de asemenea, o fetita, cu cateva luni mai mica decat a mea. Discutia a ajuns in locul in care sustineam amandoi ca copiii din ziua de azi nu mai au unde si cum sa se joace. Parintii sunt din ce in ce mai fricosi si mai ingrijorati in legatura cu siguranta copiilor, greu ii lasa sa se joace in fata blocului sau in parcul din cartier, unde exista.

Si cum spuneam eu ca in afara de Tabacarie sau un loc de joaca specializat nu prea exista alte optiuni, prietenul meu mi-a deschis ochii si mintea. La mai putin de o ora de noi, exista Pradis Land, in Neptun. Bai, Cristi, ca e departe, ca se pierd aproape doua ore dus-intors, ca oboseste fie-mea pana ajungem acolo, ca e prea cald… Cristi mi-a spus doar “incearca” si suna-ma dupa aia.
Nu mai stiu in care duminica din vara trecuta am fost cu fata mea la Paradis Land. In 40 minute am ajuns si a fost prima data dupa mult timp, cand am vazut ca copiii din ziua de azi se bucura de copilarie. Pur si simplu ii radea fata de bucurie. Am stat aproape 2.5 ore si nu stiu cum a trecut timpul. De fapt imi dau seama ca atunci cand copilul se simte bine pentru parinti nu mai conteaza altceva. Se vede ca baietii de la organizare au ceva experienta, lucrurile se desfasoara ca la carte. Mi-am adus aminte si am scris despre asta pentru ca am vazut ca pe 24 martie se redeschide Paradis Land. Am anuntat-o pe fata mea si cred ca vom fi printre primii prezenti anul acesta. Cred ca imi voi organiza si eu o gasca de prieteni si gasim sigur un traseu de facut ca o incalzire pentru plecare pe munte de anul acesta.
Chiar daca am avut o supercopilarie, cum sustineam la inceput, si copilaria copiilor nostri pare interesanta cand ai cu ce sa o condimentezi.